Mircea Dinescu se
află la Londra, în 8 iunie 2018, pentru a-și lansa, într-un eveniment care îmbină
cuvintele, sunetele și aromele, o antologie de poeme din perioada 1973-2013,
apărută recent, sub titlul „Întoarcerea barbarilor” / “The Barbarians’ Return”,
la Bloodaxe, una dintre cele mai influente edituri de poezie din spațiul
anglo-saxon.
În stilul său inconfundabil, celebrul poet, admirat pentru opera sa poetică dar
și pentru spiritul său coroziv, va citi din poeziile sale, va cânta și se va
lansa în monologuri pline de miez și haz, secondat de Neil Astley, editorul
volumului și fondatorul Bloodaxe, și de actrița și traducătoarea româno-britanică
Cristina Catalina. Moderatorul întâlnirii este Dorian Branea, directorul ICR
Londra.
În cea de-a doua parte a serii, alte două pasiuni ale lui Mircea Dinescu –
vinul și gastronomia – vor lua locul poeziei, publicul prezent fiind delectat
cu un mix de gusturi și arome românești, create și explicate chiar de marele
poet, un veritabil maestru bucătar el însuși. Nu va lipsi nici sesiunea de
autografe, care se anunță lungă fiindcă evenimentul a devenit sold out la numai o zi
de la anunțarea sa.
Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon/