Program integral Mozart, transmis live, în stagiunea online a Filarmonicii „George Enescu“

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Lior Shambadal, va susține joi, 22 octombrie 2020, ora 19.00, un program integral semnat de Wolfgang Amadeus Mozart, în regim live, în cadrul stagiunii online. Concertul este transmis în direct, fără spectatori, din Sala mare a Ateneului Român, pe canalele online ale instituției și pe pagina de Facebook a Institutului Cultural Român.

Programul Mozart este alcătuit din Concertul în re major pentru vioară, pian şi orchestră, KVApp.56 (completare de Philip Wilby), cu violonistul Florin Croitoru şi pianistul Cristian Niculescu în ipostază solistică, Motetul în re major, Ave Verum Corpus, KV618, Missa în do major, KV220. Corul Filarmonicii „George Enescu“ este pregătit de Iosif Ion Prunner. „Va fi o premieră cu Missa în do major KV220, alături de cunoscutul dirijor Lior Shambadal. De asemenea, va fi interpretat în premieră la Ateneu, Concertul în re major pentru vioară, pian şi orchestră“, subliniază dirijorul Iosif Ion Prunner.

„Concertul în re major pentru vioară, pian şi orchestră, KV App. 56 este o lucrare reconstruită de compozitorul şi muzicologul britanic Philip Wilby, din care Mozart a conceput un fragment de 120 de măsuri din partea întâi. Philip Wilby a finalizat această primă mişcare, iar pentru următoarele două a ales să orchestreze secţiunile similare dintr-o lucrare din aceeaşi perioadă, şi anume Sonata pentru pian şi vioară în re major, KV 306, apreciind că aceasta din urmă pare să fi fost compusă pe scheletul concertului neterminat“, explică muzicologul Octavia-Anahid Dinulescu.

Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu“

Dirijor

LIOR SHAMBADAL

Solişti

FLORIN CROITORU

CRISTIAN NICULESCU

Program

Wolfgang Amadeus Mozart

Concert în re major pentru vioară, pian şi orchestră, KVApp.56 (completare de Philip Wilby)

Motet în re major, Ave Verum Corpus, KV618

Missa în do major, KV220

Dirijorul corului

IOSIF ION PRUNNER

Concertul transmis live de pe scena Ateneului Român va putea fi urmărit pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/), pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw) și pe pagina de Facebook a Institutului Cultural Român (https://www.facebook.com/watch/InstitutulCulturalRoman/).

***

Lior Shambadal

Născut la Tel Aviv în 1950, Lior Shambadal a studiat în oraşul natal violă, trombon, compoziţie (cu Sergiu Natra) şi dirijat. A continuat la Mozarteum Salzburg, unde a lucrat cu Carl Melles. S-a stabilit apoi la Viena şi a fost îndrumat de dirijori de renume: Hans Swarowsky, Carlo Maria Giulini, Igor Markevitch, Sergiu Celibidache, Franco Ferrara. Şi-a extins studiile şi asupra altor domenii, precum muzica electronică şi compoziţia, cu Witold Lutoslawski şi Henri Dutilleux, şi fenomenologia muzicală, la Universitatea "Johannes Gutenberg" din Mainz. Compozitor prolific, Lior Shambadal are o creaţie ce cuprinde cu precădere muzică de cameră şi lucrări simfonice. Dirijor principal la Berliner Symphoniker timp de 22 de ani (1997-2019), are o carieră bogată în angajamente ca director muzical şi dirijor invitat în Europa, Asia, Israel şi pe continentul american. În cele peste două decenii la pupitrul Berliner Symphoniker, a dirijat renumita orchestră berlineză în numeroase concerte la Berlin Philharmonie şi la Konzert Haus, precum şi în turnee în Japonia, China, Coreea, Italia, Spania, Irlanda, Anglia, Franţa, Germania. 

***

Violonistul Florin Croitoru s-a lansat într-o carieră de succes pe plan internaţional în urma debutului său ca solist cu Orchestra Filarmonicii din Viena sub bagheta lui Christoph von Dohnanyi, când a fost elogiat de presa austriacă drept „un solist fenomenal”. S-a format sub îndrumarea unor pedagogi din România, fiind discipolul maestrului Ştefan Gheorghiu şi a urmat cursurile de măiestrie ale profesorilor Erick Friedman, Herman Krebbers şi Jacques Ghestem, Eduard Schmieder, Victor Danchenko. Este deţinătorul a 11 premii la concursuri internaţionale de vioară, în 1992 fiind laureatul concursului „Fritz Kreisler” de la Viena. A susţinut numeroase concerte şi recitaluri pretutindeni în lume. Interpretările sale au fost transmise în difuzări live la diferite posturi de radio şi TV din SUA, Ungaria, Italia, Franţa, Austria, Japonia, Irlanda, Islanda, Suedia, Polonia, Norvegia, Marea Britanie, România. 

***

Pianistul Cristian Niculescu desfăşoară o bogată activitate concertistică în săli de prestigiu precum Philharmonie Berlin, Gasteig München, Konzerthaus Berlin, Deutsche Oper Berlin, studiourile de concerte ale Radioului Danez din Copenhaga sau de la Norddeutscher Rundfunk Hamburg, în Franţa, Anglia, Italia, Danemarca, Norvegia, Austria, Japonia şi în SUA. A studiat la Bucureşti cu Cristina Georgescu şi cu Sandu Sandrin şi la Berlin, la Hochschule der Künste, cu Hans Leygraf şi Georg Sava. În perioada 1994-1999 a urmat cursuri de măiestrie cu Dmitri Bashkirov la Salzburg şi la Madrid. A debutat ca solist cu Orchestra Naţională Radio din Bucureşti în 1987 şi în recital la Ateneul Român în 1988; a concertat cu numeroase orchestre din România: Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj sub bagheta maestrului Emil Simon, iar după anul 1999 cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Naţională şi cu Orchestra de Cameră Radio şi cu toate orchestrele filarmonicilor din România. În străinătate este invitat să colaboreze atât ca solist, cât şi în cadrul serilor de muzică de cameră organizate de Cleveland Chamber Symphony, Berliner Philharmoniker, Berliner Sinfonie-Orchester, Norddeutscher-Rundfunk Orchester Hamburg, Brandenburgische Philharmonie Potsdam, Münchner Philharmoniker şi Deutsches Symphony Orchestra Berlin.