- 19 May 2017
- Etichete ICR LIliana Turoiu Bruno Foucher
Preşedintele ICR, doamna Liliana Țuroiu, s-a întâlnit vineri, 19 mai 2017, cu o delegație a Institutului Francez compusă din domnul Bruno Foucher, președinte al Institutului Francez, domnul Cristophe Gigaudaut, director al Institutului Francez din România, doamna Irina Petrescu, director adjunct al Institutului Francez din România, doamna Valérie Mouroux, director al Direcției Dezvoltare și Parteneriate din cadrul Institutului Francez.
În cadrul întrevederii s-au stabilit: conceptul, agenda de lucru, prioritățile si modul de colaborare între echipele celor doua instituții în vederea realizării proiectelor comune din cadrul Sezonului cultural România – Franța, care debuteaza în 2018.
În deschiderea întâlnirii, doamna Liliana Țuroiu a declarat:
„ Toată echipa ICR este fericită să lucreze la Sezonul Cultural româno-francez. Acordăm o importanță specială acestui proiect și vom forma o echipă nouă, dedicată, care să realizeze și să implementeze proiectele din acest ambițios program. Sezonul cultural româno-francez ne va da posibilitatea să promovăm creativitatea și patrimoniul românesc. Vom propune proiecte care să se adreseze unui public cât mai numeros și mai divers. Vă propun să strângem rândurile în jurul domnului Andrei Țărnea, căruia noi îi vom acorda tot sprijinul de care are nevoie. Doresc sa identificăm cât mai repede proiectele în care Institutul Cultural Român se va implica. Vom completa si echipa de la ICR Paris, care în acest moment este foarte mică, pentru a lucra cât mai eficient”.
Din partea Institutului Cultural Român au mai participat domnul vicepreședinte Krizbai Béla Dan,domnul secretar general Petrișor-Ionel Dumitrescu, doamna Ana Ivan, secretar general adjunct și doamna Dana Berdilă, coordonator programe, Direcția Programe Interne
Sezonul cultural România-Franța va oferi ocazia de a fi puse în valoare relațiile bilaterale în domeniul cultural, prin intermediul unor evenimente care să pună accentul asupra creației contemporane, cercetării și inovării, tineretului. Acestea vor include activități artistice, culturale, științifice și educaționale, organizate în colaborare cu autorități și instituții din Franța și desfășurate în cele două țări.