- 28 October 2024
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman Premiul Național „Constantin Brâncuși” 2023 Dinu Câmpeanu
Institutul Cultural Român i-a decernat duminică, 27 octombrie, Premiul Național „Constantin Brâncuși” 2023 sculptorului Dinu Câmpeanu, pentru expoziția de sculptură și grafică „Pomul Vieții”, deschisă în primăvara anului trecut la Galeria Națională Forma din Deva, apoi prezentată la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, în octombrie 2023.Trofeul Premiului Național ”Constantin Brâncuși” i-a fost înmânat câștigătorului în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 86 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu, capodopera marelui sculptor Constantin Brâncuși. Premiul Național „Constantin Brâncuși” constituie atât o apreciere a valorii artistice, cât și o recompensă morală și materială pentru lucrări originale care pun în evidență creativitatea autorilor și contribuie semnificativ la îmbogățirea patrimoniului cultural național și universal.
”Sunt foarte fericit că la 78 de ani am putut participa la cea de-a 86-a aniversare a Ansamblului Brâncuși. Mulțumesc comisiei de jurizare și Institutului Cultural Român pentru acest premiu”, a afirmat Dinu Câmpeanu.
Născut la 4 februarie 1946 în București, Dinu Câmpeanu este absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București și membru al Uniunii Artiștilor Plastici (U.A.P.) din România, Secția Sculptură. A avut de-a lungul timpului numeroase expoziții personale și a participat la expoziții de grup, simpozioane și tabere de creație în țară și în străinătate, fiind distins cu mai multe premii. A realizat mai multe lucrări de artă monumentală în România și are lucrări în colecții de artă din Argentina, Belgia, Republica Cehă, Franța, Germania, Olanda, România, Slovacia, Elveția, Austria, Portugalia, Spania.
Centrul de Cercetare de la Târgu-Jiu organizează anual, în parteneriat cu ICR, o serie de evenimente artistice şi culturale dedicate operei şi vieţii marelui sculptor Constantin Brâncuşi, printre care un simpozion de creaţie plastică, editare și lansare de albume de artă, rezidenţe de creaţie artistică, evenimente street-art şi acordarea Premiului Național ”Constantin Brâncuși”.
Manifestările ocazionate de aniversarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” au avut loc pe întreaga durată a zilei de 27 octombrie și au inclusexpoziții de fotografie veche, pictură și sculptură, lansări de carte, revistă și album. Cu această ocazie, doamna Janina Sitaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, i-a înmânat președintelui Consiliului Județean Gorj documentul care atestă includerea Ansamblului Monumental Brâncuși din Târgu Jiu în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Evenimentele au fost organizate de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu Jiu, în parteneriat cu Institutul Cultural Român.