- 30 June 2016 - 30 June 2016
- Tags ICR Institutul Cultural Roman ICR Istanbul Constantin Brancusi Ioan Cărmăzan
Despre Brâncuși s-a vorbit mult, în contextul în care anul acesta vine cu o aniversare: se împlinesc 140 de la naşterea sculptorului român. ICR Istanbul continuă organizarea de evenimente culturale dedicate complexei personalităţi a omului şi artistului Brâncuşi. Evenimentul din 30 iunie 2016 este cel de-al doilea din această serie și urmărește o introducere în viața și opera lui Constantin Brâncuși în vederea informării și conștientizării publicului despre importanța și rolul pe care l-a avut artistul român în revoluționarea sculpturii moderne.
Filmul „Brâncuși din eternitate”, în regia lui Adrian Popovici, va putea fi vizionat joi, 30 iunie 2016, de la ora 19:30, la sediul ICR Istanbul. Producția este regizată de Adrian Popovici și îi are în distribuție pe Claudiu Bleonț, Vlad Rădescu, Alexandru Potocean, Iulia Verdeș, Andra Negulescu și Ioan Andrei Ionescu - în rolul marelui sculptor. Scenariul le aparține lui Ioan Cărmăzan, Radu Petrescu-Aneste, Pascal Ilie Virgil, imaginea este semnată de Cristian Gugu, montajul de Marian Ene, iar producătorul filmului este Cornelia Paloș.
Filmul prezintă trei perioade, trei poveşti, trei planuri şi trei personaje, care construiesc intriga filmului „Brâncuşi din eternitate", o încercare reușită care vine să zugrăvească personalitatea sculptorului Constantin Brâncuşi. Fiecare personaj vorbeşte, în felul său, despre talentul şi operele unuia dintre cei mai mari artişti ai lumii.
Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Societăţii Române de Televiziune, iar proiectul de la Istanbul se înscrie în strategia multianuală a Institutului Cultural Român, care cuprinde programe și manifestări dedicate marilor personalități ale culturii române.