Participarea României la cea de-a XV-a ediție a FRANCOFILM

România participă la cea de-a XV-a ediție a FRANCOFILM - Festivalul Filmului Francofon din Roma, prin proiecția filmului „Nasty" (2024), în regia lui Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu, TudorGiurgiu. Inițiativa este susținută de Ambasada României în Republica Italiană și Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Prezența la acest festival, organizat de Institutul Francez – Centre Saint Louis cu prilejul Zilei Internaționale a Francofoniei, se înscrie în seria de manifestări organizate pentru a marca acest eveniment.

NASTY (2024), regia Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu, Tudor Giurgiu

România /107 min/documentar

Sinopsis: 1972 a fost un an esențial pentru Ilie Năstase: a câștigat primul său US Open și a ajuns în finala Cupei Davis și a Wimbledonului, devenind primul jucător din istorie clasat în fruntea clasamentului ATP. Prin imagini de arhivă fascinante și interviuri exclusive cu nume mari din lumea sportivă, documentarul explorează personalitatea sa complexă, momentele de glorie, controversele care i-au marcat cariera și impactul avut asupra tenisului. Fermecător și generos, dar în egală măsură provocator și excentric, Mr. Nice'n'Nasty a scurtcircuitat standardele rigide după care funcționa sportul alb în anii '70, devenind primul său rockstar autentic.

Prezentat în Secțiunea specială, Nasty este unul dintre documentarele cu tematică sportivă prezentate la Festivalul de film de la Cannes, ediția 2024.

Proiecția va avea loc marți, 11 martie 2025, ora 18:00, la sediul Institutului Francez – Centre Saint Louis (Largo Toniolo 21/22), în variantă originală cu subtitrări în italiană. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Informații suplimentare:

Cea de-a XV-a ediție a FRANCOFILM - Festivalul Filmului Francofon din Roma prezintă, în perioada 7-14 martie 2024, 14 filme de lung metraj, provenind din 12 țări. Evenimentul este organizat cu sprijinul reprezentanțelor diplomatice în Italia ale țărilor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Festivalul se încheie cu decernarea unor Premii (Premiului Juriului și Premiul Publicului).

Mai multe detalii pe:https://www.ifcsl.com/centre-saint-louis/francofilm-xv-edizione#/