Celebrul basist britanic Laurence Cottle va concerta joi, 14 iunie 2012, de la ora 20.00, la Grădina Green Hours (Calea Victoriei nr. 120, București), alături de Sebastian Burneci, Florian Radu, Andrei Tudor și Carmelo Graceffa. Laurence Cottle este primul artist care sosește la București în cadrul European Exchange Initiative, program unic pe piaţa britanică de jazz inițiat de Club 606 din Londra. Evenimentul este realizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu British Council și Green Hours 22 Jazz-Cafe.
Concertul va fi precedat de un workshop organizat în aceeași zi, între orele 14.00 – 16.00, la magazinul Senia (str. Ion Campineanu nr. 25, București), la care sunt așteptați toți cei interesați de interpretarea la chitară bass.
Club 606 este unul dintre cele mai vestite scene ale jazzului londonez şi este iniţiatorul unui program unic pe piaţa britanică de jazz: European Exhange Initiative, prin care clubul găzduiește concerte susținute de muzicieni europeni, iar muzicieni britanici concertează în ţările europene participante. În cadrul acestui program, la care România s-a asociat prin Institutul Cultural Român, Luiza Zan Trio (Luiza Zan, Sorin Romanescu, Alex Man) a concertat la Londra în data de 29 septembrie 2011. Acesta a fost un prim pas dintr-un parteneriat cu Club 606 ce va continua și în 2012 .
Născut într-o familie cu tradiție muzicală – în copilărie a cântat alături de tatăl său și cei doi frați în numere de varieturi –, „asul basului“ (Evening Standard) va fi consacrat de colaborarea cu Black Sabbath la albumul Headless Cross (1988). De-a lungul carierei a evoluat de la heavy metal la jazz fusion, cântând alături de nume mari precum Sting, Cher, Brian Eno, Jaco Pastorius și înregistrând alături de Eric Clapton, Bee Gees, Procul harum și Mike Oldfield. În 1995, creează alături de Graham Harvey, Nigel Hitchcock, Gerard Presencer și Ian Thomas propriul quintet, iar în 1997 Laurence Cottle Big Band, care se bucură de aprecieri ale presei londoneze „Am fost complet impresionat de acest ansamblu“ (This Is London).
Biletele la concertul de la Grădina Green Hours: 15 lei (achitat în avans) sau 20 lei (achitat în ziua evenimentului). Accesul la workshop este liber.