Lansarea în limba portugheză a romanului „O vară ce nu mai apune”, la Lisabona

Romanul „O vară ce nu mai apune” de Radu Sergiu Ruba tradus în limba portugheză va fi lansat marți, 4 octombrie 2022, ora 18:00, la sediul ICR Lisabona. Evenimentul, organizat de ICR Lisabona și Ambasada României, se va desfășura în prezența autorului și a traducătoarei.

Romanul a fost tradus în portugheză de Annamaria Gaál Campos și a apărut în 2022 la Editura Cordel d’ Prata. Prefața cărții în versiunea portugheză este semnată de scriitorul Rui Zink, care se întreabă: „Cum poate fi atunci Radu atât de bine dispus, atât de în armonie cu sine, cu ceilalți, cu viața care i-a fost dată să o trăiască încă înainte de a intra în adolescență? Acesta este unul dintre misterele pe care ni le împărtășește această minunată carte. Prin ochii lui Sergiu Radu, sau, dacă preferăm, prin vocea lui, prin talentul lui, prin măiestria lui de a folosi cuvintele pentru a ne înțelege condiția, suntem călăuziți pe străzile (uneori foarte înguste) ale secolului XX într-o Românie care, prin condiția geografică, este un creuzet de culturi.ˮ

Prezența lui Radu Sergiu Ruba în spațiul lusofon este o urmare firească a succesului pe care acesta l-a avut la Lisabona în ultimii ani. Amintim de lansarea cărții „Credinciosul meu duşmanˮ a Elenei Dumitrescu-Nentwig la sediul ICR Lisabona în 2017, de reprezentarea României cu romanul „O vară ce nu mai apuneˮ la Noaptea Literaturii Europene, la Academia de Științe din Lisabona, în 2018, precum și de contribuția adusă la volumul „Azur de Lisabonaˮ, în 2020.

Intenția lui Radu Sergiu Ruba a fost de a scrie un roman autobiografic, prezentând într-o aură luminoasă nu doar viața unui singur personaj, ci istoria unei familii. Naratorul-protagonist își pierde vederea la 11 ani, însă nu și memoria vizibilului, a propriei reprezentări despre lume atunci când ochii îi erau în deplină funcționalitate. Romanul este un prilej de exploatare a propriei memorii, a căutării vederii pierdute și a regăsirii privirii interioare. „O vară ce nu mai apuneˮ este istoria insolită a devenirii unui personaj care nu ține neaparat să câștige empatia cititorului, pierderea nefastă a vederii fiind într-adevăr o piedică în a cunoaște total lumea senzorială, dar care nu-i slăbește sensibilitatea firească, dorința de a se realiza în viață ca toți ceilalți oameni obișnuiți.

„Borges însuşi n-ar fi putut s-o spună mai frumos: «Nu există paradis în absenţa luminii». După cum nu există întreprindere mai delicată – şi totodată aventură mai palpitantă – decât întoarcerea pe urmele propriilor paşi. Radu Sergiu Ruba face acest drum sprijinindu-se mai mult pe retina memoriei decât pe memoria retinei. Prozele lui deschid cărări spre o lume populată de personaje asupra cărora timpul şi-a făcut lucrarea după cum a poftit. Ruba extrage amintiri din mâlul trecutului, le spală în soarele unei zile de toamnă şi le aşază pe catifea, sub ochii noştri, ca pe nişte ţăndări de pietre preţioase. Forţa evocatoare şi talentul confesiv fac din O vară ce nu mai apune paşaportul spre ţinuturi şi oameni din alt loc şi din alt secol. Radu Sergiu Ruba scrie despre şaradele vieţii, despre farsele, descompunerile şi recompunerile ei. Prozele lui stau la confluenţa dintre istorie, geografie şi biografie. Le citeşti cu emoţia elevului care, pe vremuri, aştepta ca soarele să prindă în raza lui picătura de cerneală suspendată în vârful peniţei. Apoi îţi vine să mângâi paginile şi să mulţumeşti celui care răstoarnă miere peste creştetele noastre. Fiindcă tocmai ai avut parte de ceva frumos şi sfâşietor.ˮ (Radu Paraschivescu)

Radu Sergiu Ruba s-a născut în 1954, la Ardud, jud. Satu Mare, a urmat o parte din cursurile primare la Răteşti, apoi la Şcoala pentru Nevăzători din Cluj, iar la vârsta de 11 ani şi-a pierdut complet vederea. În 1978, a absolvit Facultatea de Limbi Străine, specializarea franceză-engleză, din cadrul Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de limba franceză, inspector în Ministerul Educaţiei, traducător şi interpret, ziarist în presa scrisă şi radiofonică, lector de limbă engleză în cadrul unor programe organizate de British Council din București. În prezent este preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, redactor al revistei Impact, realizator de emisiuni la Societatea Română de Radiodifuziune și face parte din conducerea Uniunii Europene a Nevăzătorilor. A debutat ca poet în 1983, cu volumul „Spontaneitatea înţeleasăˮ. Au urmat apoi volumele „Iluzia continuăˮ (versuri, 1988), „La Zodiac, birjar!ˮ (poeme în versuri şi proză, 1994), „Contrabanda memorieiˮ (proză scurtă, 1997), „Papa Ioan Paul al II-lea şi Româniaˮ (în colaborare, 1999), „Marginalˮ (versuri, 2001), „Dialoguri şi eseuriˮ (2001; reed. 2002), „Graţia Dizgraţiaˮ (versuri, 2003), „Demonul confesiuniiˮ (roman, 2004; reed. 2009) „Traversareaˮ (poeme în versuri şi proză; antologie de autor, 2012) şi altele. Cu poezie, proză scurtă şi eseu, autorul a apărut în antologii şi almanahuri publicate în România, Australia, Bulgaria, Ungaria, Franţa şi Statele Unite. A fost distins cu Ordinul „Meritul Culturalˮ în grad de Cavaler de către Preşedintele României (2008) și recompensat cu numeroase premii, dintre care Premiul Ministerului Afacerilor Externe al Franţei la Concursul Internaţional al Nuvelei Francofone (Paris, 1993), Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul „Graţia Dizgraţiaˮ (2004) şi Premiul pentru poezie al Revistei Convorbiri Literare (Iaşi, 2008).

Annamaria G. Campos (21.09.1987, Păulesti, Satu Mare, România) s-a născut și a crescut într-o comunitate bilingvă, în România, iar la 19 ani a emigrat în Portugalia, unde locuiește în prezent. A absolvit Științele Comunicării la Universidade Nova de Lisboa și și-a dedicat o mare parte din viață comunicării, sub toate aspectele ei. A lucrat ca jurnalistă, a studiat și Marketing, dar marea ei pasiune a fost dinîntotdeauna să scrie cărți. În timp ce mai „mâzgălește povești propriiˮ, traduce cărțile altora, profitând de condiția sa multilingvă. În prezent locuiește în Belverde, aproape de plajă și înconjurată de natură, alături de partenerul ei, două – uneori patru – pisici și Thor, câinele ei.