- 22 September 2015
- Etichete Cele mai frumoase carti din romania 2015 Laura Borotea ICR Institutul Cultural Roman
Concursul naţional de design de carte „Cele mai frumoase cărţi din România”, ediţia a IV-a, 2015 are 26 de titluri finaliste. Printre acestea se numără atât cărţi realizate de edituri cunoscute, cât şi titluri publicate de edituri mici sau chiar de către autori. Au fost înscrise în concurs 233 de cărți, publicate sau tipărite în România sau Moldova în ultimul an. Proiectul cultural este organizat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură şi este finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Membrii juriului au fost: Valéria Vanguelov (editor coordonator Grasset Jeunesse, Franţa), Agnes Keszeg (ilustrator), Angela Rotaru (director artistic, Humanitas), Barna Nemethi (fotograf / director de creaţie, Curtea Veche), Arina Stoenescu (grafic designer, editor, Suedia), Hajdu Aron (editor, Bookart), Daniela Chiorean (grafician, UAD Cluj-Napoca). Participarea Valériei Vanguelov a fost posibilă prin sprijinul Institutului Francez din România, unul dintre susținătorii apropiați ai proiectului Cele mai frumoase cărți. Jurizarea s-a desfășurat timp de două zile la Cluj-Napoca, capitala europeană a tineretului 2015. Imagini din timpul jurizării şi lista completă a cărţilor selectate pot fi consultate pe www.celemaifrumoasecarti.ro.
Cărţile au fost analizate din punctul de vedere al gradului de originalitate și inovație în conceptul editorial. Juriul a evaluat cărţile înscrise ţinând cont de raportul dintre tema sau natura cărţii, intenţia concepţiei vizuale și realizarea / manifestarea acestora în produsul finit. Criteriile de jurizare includ concepţia grafică, designul micro și macrotipografic, oglinda paginii și așezarea în pagină, prezentarea cărţii (raportul dintre designul copertei, supracopertei și interiorului), calitatea producţiei (alegerea suportului, imprimarea, legătoria, alte finisaje și tehnici).
Premiile vor fi anunțate la gala de premiere care are loc împreună cu vernisajul expoziției „Cele mai frumoase cărți din România” 2015, în data de 29 octombrie, la Biblioteca Națională a României, București.
În acest an, juriul a acordat MARELE PREMIU și alte opt premii speciale: Premiul pentru ilustraţie, Premiul pentru carte pentru copii, Premiul pentru album, Premiul pentru carte în ediție limitată, Premiul pentru tânăr designer, Premiul pentru experiment tipografic, o Menţiune a juriului, la care se adaugă, Premiul pentru proiect editorial inovativ. Premiu pentru carte educativă nu s-a acordat. Premiul pentru tânăr designer este acordat de ICR şi Centrul Naţional al Cărţii şi constă în susținerea unei deplasări şi participarea unui artist la programul unui târg internațional de carte în străinătate. Premiul pentru experiment tipografic este oferit de tipografia Alutus și constă în susținerea unui exercițiu de producție de carte.
Toate cărţile finaliste, o selecție a organizatorilor și o colecție de cărți pentru copii ale editurii franceze Grasset Jeunesse vor fi prezentate publicului în expoziţia deschisă la la Biblioteca Națională a României, București. Organizatorii vor continua cu o serie de expoziții itinerante la Cluj-Napoca, Iași, Timişoara, Tîrgu Mureş, Sibiu, Brașov, cât și la Târgurile Internaţionale de Carte de la Istanbul 2015, Frankfurt, Leipzig, Paris, Londra, Bologna în prima parte a anului 2016. Cărţile selectate de juriu vor reprezenta România în competiţia internaţională de design de carte „Best Book Design from All Over the World”, Leipzig 2016. Parteneri: Institutul Francez din Bucureşti, Biblioteca Naţională a României, Asociaţia Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România, Institutul Cultural Român, Centrul Naţional al Cărţii, Ministerul Culturii , Galeria Posibilă, Clubul Ilustratorilor, Asociaţia Idioma, UAD, UNARTE, Alutus, Global Mindscape, Asociaţia K'arte, Casa Artelor - DJC Timiş, Librăria Engleză Anthony Frost, Minitremu, Librăria Habitus, Libraria Indicator, Arta Grafică, Agressione, Sappi, Asociaţia Harap Alb, Radio France Internationale România, Radio România Cultural, Observator cultural, Liternet, Dilema Veche, Modernism, Clubul Scriitoarelor,Hyperliteratura, Igloo, Designist, Revista Arta, Arhitext, Agenţia de carte, Bookaholic, Calendarul Magic, Copilul.ro, SuntPărinte.ro, Deco si Eco, Cluj-Napoca 2015 – Capitală Europeană a Tineretului, The Institute.
Pentru mai multe informaţii despre concurs, expoziţii, activităţi şi alte evenimente ale proiectului:
Laura Borotea / 0747.815.145.
[url=www.celemaifrumoasecarti.ro ]www.celemaifrumoasecarti.ro [/url]
www.facebook.com/CeleMaiFrumoaseCartiDinRomania
acasa@celemaifrumoasecarti.ro
• Lista cărţilor finaliste alese de juriu în cadrul concursului naţional de design de carte poate fi consultată pe www.celemaifrumoasecarti.ro• Anunţarea premiilor și vernisajul expoziției va avea loc pe 29 octombrie, la Biblioteca Națională a României, Bucureşti