Filmul «Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Crăciun», pe pagina Facebook a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia

Filmul «Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Crăciun» (16,33 min.),

pe pagina Facebook a Institutului Român de Cultură şi Cercetare

Umanistică de la Veneţia, marţi, 22 decembrie 2020, ora 11,00


Cu prilejul sărbătorilor Crăciunului şi Anului Nou, Centrul Cultural «Dunărea de Jos» din Galaţi, în parteneriat cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, va proiecta online, marţi 22 decembrie 2020, începând cu ora 11,00, pe pagina Facebook a Institutului, filmul «Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Crăciun» (16,33 min.), subtitrat în limba italiană. Scurtmetrajul conţine o serie de colinde specifice zonelor etnografice din Moldova şi nord–estului Munteniei, care continuă a fi conservate şi promovate în perioada Crăciunului şi a Anului Nou în mediul rural, păstrător al unor preţioase tradiţii şi obiceiuri transmise din generaţie în generaţie. În perioada sărbătorilor Crăciunului şi Anului Nou, vechile tradiţii şi obiceiuri româneşti se manifestă pregnant în cadrul comunităţilor rurale. Prin urmare, filmul «Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Crăciun» este menit să ofere publicului o selecţie reprezentativă a manifestărilor autentice ale lumii rurale, care păstrează şi pune în valoare originalitatea colindului şi vitalitatea costumelor populare caracteristice comunităţilor locale în momentele de agregare socială prilejuite de sărbătoarea Crăciunului şi trecerea în Noul An. Scurtmetrajul reuneşte o selecţie, prin relevanţă şi vechime, de colinde de Crăciun şi An Nou specifice lumii satelor aduse în atenţia publicului de toate vârstele în cadrul ediţiilor Festivalului de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou «Tudor Pamfile», desfăşurat anual la Galaţi şi organizat de Centrul Cultural «Dunărea de Jos». Cetele de colindători, urmând tradiţiile româneşti de Crăciun şi Anul Nou, se remarcă prin costumele populare originale şi pitoreşti, prin particularitatea măştilor şi a instrumentelor utilizate, contribuind astfel la recrearea atmosferei tradiţionale festive a satelor. Filmul cuprinde fragmente din interpretarea grupurilor de folclor şi de colindători, în cadrul ediţiilor Festivalului de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou «Tudor Pamfile», provenind din judeţele Galaţi (Vlădeşti şi Vânători), Vrancea (Nereju), Vaslui (Negreşti), Bacău (Agăş), Iaşi (Miroslăveşti), Neamţ (Piatra Neamţ), Suceava (Stroieşti) şi Botoşani (Copalău şi Cordăreni).


Crăciunul a fost, alături de Paşte, cea mai importantă sărbătoare pentru români, fiind însoţită de numeroase tradiţii şi obiceiuri care s-au transmis din generaţie în generaţie. Sărbătoarea Crăciunului prilejuia în trecut, în lumea satelor, nu doar celebrarea naşterii Mântuitorului, ci şi o serie de ritualuri legate de cultele precreştine care au ajuns apoi să simbolizeze renovarea timpului şi reinstaurarea ordinii prin Nativitate. Sărbătoarea Crăciunului a păstrat numeroase elemente precreştine în religiozitatea populară, obiceiuri ce aveau valenţe mitico–magice. Postul din Ajunul Crăciunului implica alegerea cu grijă a alimentelor ce puteau fi consumate, toate acestea fiind legate de simbolistica belşugului, norocului şi armoniei în familie. Colindul, ca obicei românesc de Sărbători, a cunoscut o varietate regională ce a condus la forme de manifestare specifice zonelor etnografice din întreaga ţară. Colindătorii începeau uratul în dimineaţa de Ajun, organizaţi în grupuri, şi primeau de la gazde daruri tradiţionale: colaci, nuci, mere, etc. Colindătorii de la sate purtau adesea măşti groteşti care întruchipau spiritele malefice ce trebuiau alungate de gospodarii darnici, astfel se prefigura un an rodnic şi lipsit de epidemii şi epizootii. Colindele, prin care copiii şi tinerii întâmpinau şi sărbătoreau venirea lui Iisus Hristos pe pământ, răsunau în Ajun şi de Crăciun, astăzi cele mai cunoscute fiind «Steaua», «Pluguşorul» şi «Sorcova», deşi la fel de frecvente şi apreciate de comunitate erau colindele mai complexe ca «Vasilca» şi «Viflaimul», ca şi jocurile de măşti: «Capra», «Urşii», «Cerbul», «Breaza», etc.


Consiliul Judeţean Galaţi şi Centrul Cultural «Dunărea de Jos» organizează anual Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou «Tudor Pamfile», ce reuneşte grupuri de colindători din mai multe judeţe din Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Au fost prezente la festival, de-a lungul timpului, cete de urători din comunele gălăţene: Schela, Tuluceşti, Rediu, Bereşti, Măstăcani, Piscu, Braniştea, Vânători şi Băleni; dar şi din judeţul Brăila: Gropeni şi Ciocile; din judeţul Vaslui: Soleşti şi Muntenii de Sus; din Tulcea: Luncaviţa; din Bacău: Balcani; din Vrancea: Nereju, etc. Paul Buţă, artist creator de măşti tradiţionale, actor la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă «Nae Leonard» din Galaţi, etnolog şi documentarist la Centrul Cultural «Dunărea de Jos», statornic organizator al manifestării cultural–folclorice, consideră că «Festivalul este un eveniment cultural ce promovează şi încurajează autenticul în creaţia populară, îndeosebi obiceiurile care se transmit din generaţie în generaţie, în comunităţile rurale. Participanţii, costumaţi în straie populare tradiţionale, extraordinar de frumoase şi bine păstrate, au purtat tot felul de măşti şi piese de îmbrăcăminte tradiţionale pentru reprezentarea dansurilor, precum „capra”, „ursul”. Colindătorii aveau cu ei în talie tălăngi metalice grele pentru a face un zgomot asurzitor pentru alungarea spiritelor rele». Colindători participanţi la ediţiile festivalului au încântat publicul cu sunetele scoase din instrumentele de suflat vechi şi au impresionat prin coregrafia executată cu acurateţe. Conform tradiţiei, colindătorii se adunau mai întâi în Biserică, unde primeau binecuvântarea preotului pentru a vesti naşterea lui Iisus din Nazaret, apoi porneau în cete la colindat gospodăriile satului de origine şi chiar pe cele ale localităţilor învecinate. Printre colindele culese din mediul rural şi readuse în atenţia publicului în ediţiile festivalului, pot fi menţionate: «Plugul mare de flăcăi» din Măstăcani; «Colinde tradiţionale» din Nămoloasa; «Capra», «Hatalul», «Plugul» din Tecuci; «Colindătorii» din Costache Negri; «Colindul» din Schela; «Plugul mare» din Brăhăşeşti; «Colinde, stea şi plug» din Braniştea; «Capra» din Buciumeni; «Mocănaşii» din Suceveni; «Colinde şi plug» din Rădeşti; «Grupul de bătrâni cu colinde» din Tuluceşti; «Plugul» din Bereşti; «Colinde, jienii, plugul şi ursul» din Rediu; «Plugul mare» din Jorăşti, etc. În satele din judeţul istoric Covurlui este specific spectacolul folcloric «Jienii», al cărui personaj principal este haiducul Iancu Jianu, ce capătă, însă, în contextul Sărbătorilor Crăciunului, valenţe mistice şi se alătură unor figuri mitologice în lupta pentru un An Nou liniştit şi prosper. Filmul «Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Crăciun» îşi propune să prezinte publicului italian toate aceste manifestări originale prilejuite de celebrarea Crăciunului şi a Anului Nou în universul rural, ce a păstrat şi transmis vechile datini şi obiceiuri populare ca o parte a trăirilor autentice care animau comunităţile satelor în perioada Sărbătorilor de iarnă.



«Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Crăciun»


scurtmetraj (16,33 min.) disponibil în vizionare pe pagina Facebook a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia,

marţi, 22 decembrie 2020, la ora 11,00


O producţie ideată şi realizată de Centrul Cultural «Dunărea de Jos» din Galaţi în parteneriat cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia


Proiect video de Cristian Luca şi Paul Buţă

Operator – montaj video: Costel–Adrian Radu

Post-producţie, editare, sincronizare: Costel–Adrian Radu

Narator: Eugenia Notarescu

Subtitrare: Paul Buţă

Traducere în limba italiană de Anita Paolicchi