Expoziţia de pictură «Another side/another view» a artistului vizual Luminiţa Gliga, la Veneţia

Expoziţia de pictură «Another side/another view» semnată de pictorița Luminița Gliga aduce în atenția publicului o serie de lucrări recente, compoziții în fața cărora privitorul devine martor la transformarea naturii şi a peisajului citadin într-un „peisaj al minţii”, care, deşi este construit ca un exterior, va fi simţit ca unul interior. Fiecare compoziţie este o «poartă», prin care privitorul este invitat să pătrundă şi să se detaşeze pentru câteva clipe de real. În universul picturilor – colţuri de lumi paradisiace, compuse din motive ce amintesc de elemente vegetale, citadine sau din regnul animal – culoarea şi lumina stăpânesc forma. Aceste reinterpretări subiective ale unor „alter-realităţi” sunt construite prin raporturi supradimensionale între culoare şi formă, publicul avizat putând deduce o uşoară afinitate cu pictura lui Georges Braque. Bazate pe expresivitatea culorii, picturile se definesc printr-o notă a narativului, caracteristică expresionismului abstract.

Vernisajul expoziţiei a avut loc luni, 2 septembrie 2019, la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în prezenţa artistei, iar lucrările sale rămân pe simeze până pe data de 15 septembrie 2019.

„Luminiţa Gliga îşi trăieşte cu jubilaţie cufundarea în natura şi în cultura, deopotrivă. Ataşată unor reminiscente simboliste de bună factură, dar şi tradiţiei foarte moderne a colajului, iubitoare de acorduri armonioase şi acute – mergând de la ocru la negru –, într-o pictură când strălucitoare, când mată din compoziţiile sale în acrylic, artista a făcut pelerinajul păgân şi creştin al Efesului, dar şi pe cel mental, al Apocalipsei”, a observat, despre artistă, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele Academiei Române.

„Viziunea picturală foarte elaborată a Luminiţei Gliga, viziune aflată într-o continuă rafinare a modalităţilor variate de articulare a elementelor constitutive ale imaginii, se distinge printr-o accentuată atmosferă poetică, aproape metafizică, ce se instaurează parcă, pe nesimţite, în conştiinţa fericitului contemplator”, apreciază criticul de artă Gheorghe Vida.

***

Luminița Gliga (n. 23 oct. 1975, Braşov), a absolvit în 2002 Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură. Din 2003 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Pictură, Bucureşti; membru al A.I.A.P. – UNESCO. În 2008 a obţinut titlul de Doctor în Arte Vizuale la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Din 2008, membru al Academiei Româno–Americane de Arte şi Ştiinţe (A.R.A.). A expus în peste 50 de expoziţii personale în România şi în străinătate. Peste 70 de expoziţii de grup, participări la festivaluri internaţionale de artă, la târguri de artă în Statele Unite (New York City: New Art Center, 2012; Amsterdam Whitney Gallery, 2016, 2011; Broadway Gallery, 2010; ICO Gallery, 2009), Italia (Ferrara: Muzeul Estense, 2011), Japonia (Tokyo: Metropolitan Art Space Exhibition Gallery, 2004), China (Beijing: NY Arts Beijing Space, 2011), Belgia (Bruxelles: Galeria Arthis, 2010), Anglia (Londra: Parallax Art fair – Chelsea, 2013; The Brick Lane Gallery, 2010), Elveţia (Zürich: Art Show Zürich, 2010), Franţa (Paris: Galeria Thuillier, 2004, 2007; Cannes: Expoziţia internaţională «MCA», 2004–2009; Marsilia), Rusia, Germania şi în aproape toate oraşele mari ale României. Figurează în International Contemporary Artists, vol. 2 (SUA); International Dictionary of Artists, vol. 1 (SUA); ART International Contemporary Magazine, nr. 1 & 4/2019; SUU Art Magazine (Spania); Hubners Who is Who; catalog Terravision, colecţia «Artişti contemporani» (44); catalog colecţia «Artişti contemporani» (36); catalog colecţia «Artişti contemporani» (27); «Luminiţa Gliga – painter» – CD şi catalog. Dintre distincţiile care i-au fost acordate pentru activitatea artistică putem enumera «International Prize Michelangelo» (Roma, 2019); «International Prize Botticelli» (Florenţa, 2019); Premiul ARA pentru Artă «Ionel Jianu», Academia Americano–Română de Arte şi Ştiinţe; Diploma oficială «M.C.A.» şi Medalia de aur, Cannes, Franţa; Diploma şi Medalia de argint aurit a Societăţii Academice «Arts–Sciences–Lettres» (Paris, 2016). Lucrările sale se regăsesc în colecţii particulare şi instituţii din Anglia, Austria, Canada, China, Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Elveţia, Scoţia, România, SUA.

Referinţe critice de: Acad. Răzvan Theodorescu, Corneliu Antim, Victoria Anghelescu, Gh. Achiţei, Gh. Crăciun, Paul Cornel Chitic, Gh. Vida, Jean Louis Avril (Franţa), M. N. Rusu (SUA), Abraham Lubelski (SUA), David Kastner (SUA), Ruthie Tucker (SUA).