- 23 January 2024
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman Ziua Unirii Principatelor Romane
24 ianuarie este data la care românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. ICR Chișinău, ICR Istanbul, ICR Lisabona, ICR Madrid, Accademia di Romania in Roma, ICR Varșovia și IRCCU Veneția invită publicul la o serie de evenimente desfășurate în contextul împlinirii celor 165 de ani de la importantul eveniment istoric, cunoscut și sub numele „Mica Unire”.
***
ICR Varșovia va organiza miercuri,
24 ianuarie 2024, o dezbatere istorică despre evoluția statului român
modern. Dialogul, care va avea loc la Clubul Jurnaliștilor din Cracovia,
începând cu ora 18.00, va fi purtat între trei reputați specialiști ai istoriei
și civilizației românești: profesorul Kazimierz Jurczak, arhitectul Łukasz
Galusek și Joanna Porawska, specializată în lingvistică. Invitații vor
prezenta, dintr-o perspectivă istorică și culturală, principalele momente și
personalități istorice care și-au pus amprenta asupra istoriei țării noastre,
precum și progresul continuu al statului în ciuda turbulențelor secolului XX.
Punctul de plecare va fi o recentă apariție editorială scrisă de jurnalistul
britanic Paul Kenyon, „Copiii nopțiiˮ/„Dzieci nocyˮ, publicată în traducere
poloneză la Editura Universității Jagiellone.
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va organiza miercuri, 24 ianuarie 2024, ora 16.00, în Aula Complexului Universitar „Beato Pellegrino” din Padova, conferinţa „Lupta pentru unirea Principatelor Române şi Piemontul lui Cavour”, susţinută de istoricul Antonio D’Alessandri. Conferința este deschisă publicului larg și este realizată împreună cu Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova şi Societatea de Studii Româneşti „Miron Costin”. În deschidere, vor susţine scurte alocuţiuni directorul Departamentului de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova, titularul Catedrei de Limbă şi Literatură Română al instituţiei italiene de învăţământ superior şi directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. În cadrul conferinței, conf. univ. dr. Antonio D’Alessandri va analiza, pe temeiul surselor epocii şi al istoriografiei de specialitate, susţinerea italiană pentru proiectul Unirii.
Un scurt film documentar dedicat Unirii Principatelor Române va fi difuzat online miercuri, 24 ianuarie 2024, pe platformele de socializare ale reprezentanței ICR Istanbul. Materialul video este realizat de Muzeul Vrancei, cu sprijinul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea. Filmul documentar este realizat de bibliotecarii Nicoleta Oprișan, Corina Aiacoboae și Mariana Greculescu. Montajul este realizat de Virgil Pătru, înregistrarea, de Traian Coșoreanu, iar vocea îi aparține lui Dan Băjenaru. Au fost utilizate imagini și texte din colecțiile bibliotecii, filmul având și o bibliografie a documentelor folosite. Coloana sonoră, selectată din compoziții semnate Phoenix, Hora Unirii și Cuvântul lui Ion Roată Către Divan, întregește acest film documentar care va putea fi vizionat la toate secțiile bibliotecii. Introducerea subtitrării, în limba turcă, va fi asigurată de către domnul Farcaș Cristian-Daniel, oferind posibilitate publicului și urmăritorilor canalelor media să interacționeze și să fie mult mai aproape de istoria poporului român.
De asemenea, ICR Madrid va difuza miercuri, 24 ianuarie 2024, pe canalul Youtube, un fragment din filmul documentar „Unirea Principatelor Române din anul 1859ˮ, realizat de Radu Găină pentru TVR Internațional în anul 2018.Este vorba despre cel de-al doilea episod al seriei „Unirile Românilor”, în care se explică, prin interviuri cu istorici, jurnaliști și scriitori, coagularea ideii de națiune și eforturile depuse de elita intelectuală pașoptistă pentru unirea celor două principate într-o singură entitate statală. Pelicula îmbină interviuri cu materiale de arhivă, fragmente din filme de ficțiune și filmări realizate în actualitate în diverse locații, rezultatul fiind un documentar dinamic, ce explică unui public larg programul unioniștilor români. Fragmentul prezentat este subtitrat în limba spaniolă de ICR Madrid.
Accademia di Romania in Roma și Muzeul Național de Istorie a României vor prezenta online miercuri, 24 ianuarie 2024, pe pagina Facebook a reprezentanței, proiectul „Ziua Unirii Principatelor: Setul cu pistoale de duel al domnitorului Alexandru Ioan Cuza”.Cu ocazia celebrării Zilei Unirii Principatelor Române,Accademia di Romania in Romaprezintă publicului italian un film documentar realizat deMuzeul Național de Istorie a României,despre setul cu pistoale de duel al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat în colecțiile de patrimoniu ale muzeului.
ICR Lisabona va posta miercuri, 24 ianuarie 2024, pe rețelele de socializare, textul intitulat „24 ianuarie 1859: Unirea Principatelor Române sub domnia lui Cuza, primul pas spre apariţia statului modern Româniaˮ, semnat de prof. univ. dr.Radu Carp, în limba portugheză, precum și o selecție de fotografii aparținând Unității Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
ICR Chișinău a organizat, în colaborare cu Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova și în parteneriat cuUniversitatea de Stat din Moldova, conferința intitulată „165 de ani de la Unirea Principatelor – eveniment crucial pentru formarea statului unitar român și importanța sa pentru destinul Basarabiei”. Evenimentul a avut loc luni, 22 ianuarie 2024, ora 15.00, în Sala Memorială a Sfatului Țării –„Sala Unirii” a Academiei de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Conferința reunește reputați cercetători din Republica Moldova, care vor prezenta publicului importanța acestui eveniment istoric și efectele lui asupra dezvoltării națiunii române. Prezentarea va fi urmată de un dialog inedit între istoricii prezenți: Gheorghe Cojocaru (istoric, profesor universitar, director al Institutului de Istorie al Universității de Stat din Moldova), Emil Dragnev (doctor în istorie, profesor universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie, USM) și Sclifos Eugen-Tudor (doctor, cercetător şef secţie Istorie Modernă, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova).