Cinematografia românească este prezentă la cea de-a 81-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia cu două lungmetraje: „ Anul nou care n-a fost” în regia lui Bogdan Mureşanu, în competiţia Orizzonti, şi „TWST / Things We Said Today” al cineastului Andrei Ujică, inclus în selecţia oficială în afara competiţiei.
Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia sprijină prezența celor două filme în cadrul prestigiosului eveniment. Festivalul Internațional de Film de la Veneția, organizat de La Biennale di Venezia, se desfășoară la Lido di Venezia, între 28 august și 7 septembrie 2024. Acest festival este recunoscut oficial de FIAPF (Federația Internațională a Asociației Producătorilor de Film).
„Anul nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureşanu, va avea premiera mondială duminică, 1 septembrie 2024, în competiţia Orizzonti. La premieră vor participa regizorul Bogdan Mureşanu, actorii Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Iulian Postelnicu, Mihai Călin, Andrei Miercure, Ioana Flora, Vlad Ionut Popescu, Ada Galeş, Alice Cora Mihalache, alături de alţi membri ai echipei.
Lungmetrajul scris, regizat şi produs de Bogdan Mureşanu a fost realizat în perioada 2021-2023.
„TWST / Things We Said Today”, filmul hibrid la care cineastul Andrei Ujică a început să lucreze în 2012, va avea premiera mondială în selecţia oficială a Festivalului, în afara competiţiei, miercuri, 4 septembrie 2024. Filmul este gândit ca o capsulă de timp a weekendului 13-15 august 1965, la New York, încadrată de sosirea trupei The Beatles în oraş şi de primul ei concert pe Shea Stadium. Un poem cinematografic al acelei generaţii, încorporat în propria sa istorie.