




































Expoziția „Camilian Demetrescu – Genesi 1969-2012”
prezentată în Galeria de Artă a Accademia di Romania in Roma
În perioada 12 – 31 ianuarie 2022 poate fi vizionată, în Galeria de Artă a Academia di Romania din Roma, expoziția „Camilian Demetrescu – Genesi 1969-2012”. Evenimentul curatoriat de arh. Cornelia Bujin, dedicat Zilei Culturii Naționale 2022, esteorganizat de ICAS – Intergruppo Parlamentare Cultura Arte e Sport, Accademia di Romania in Roma, Camera Deputaților din Parlamentul Italiei, Asociația culturală și spirituală Camilian Demetrescu, în colaborare cu Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea di Roma.
Inaugurarea expoziției de la Accademia di Romania in Roma va avea loc miercuri, 12 ianuarie 2022, ora 18:00,în Galeria de Artă a Academia di Romania din Roma (Viale delle Belle Arti 110), în prezența dlui deputat Federico Mollicone, fondator al Integrupului Parlamentar pentru Artă, Cultură și Spectacol (ICAS), a dnei Cristiana Collu, director general al Galeriei Naționale de Artă Modernă și Contemporană, a dnei Mihaela Demetrescu, soția și colaboratoarea apropiată a regretatului artist și a dlui Emanuel Demetrescu, fiul maestrului și reprezentant al Asociației culturale și spirituale Camilian Demetrescu. Intermezzo-urile muzicale vor fi semnate de maestrul Andrea Milan, la chitară. Accesul publicului, conform reglementărilor în vigoare, va fi limitat și se va efectua doar pe bază de rezervare la adresa de email accadromania@accadromania.it, indicând numele, prenumele și numărul de telefon. Rezervarea va fi valabilă doar cu e-mail de confirmare din partea ARR.
Accesul la expoziție, atât la vernisaj, cât șiși pe toată durata desfășurării acesteia, respectiv 13-31 ianuarie a.c., se va face pe baza prezentării Certificatului Digital European COVID (Super Green Pass), în format digital sau tipărit, precum și a unui document de identitate valabil. Dispozițiile nu se aplică copiilor sub 12 ani. În interiorul sălii de expoziție sunt obligatorii purtarea măștii, precum și distanțarea de minimum un metru între vizitatori. Expoziția va rămâne deschisă pentru public în perioada 13 – 31 ianuarie 2022 și va putea fi vizitată după cum urmează: luni - închis; marți-vineri în intervalul orar 16:00 – 18:00, iar sâmbătă și duminică în intervalul orar 11:00-13:00.
***
Despre expoziție:
Expoziția, promovată de ICAS – Intergruppo Parlamentare Cultura Arte e Sport, Accademia di Romania in Roma, Asociația Culturală și spirituală Camilian Demetrescu și GNAM – Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea, cu înaltul patronaj al Consiliului Pontifical pentru Cultură al Vaticanului, organizată de Civita Mostre e Musei cu sprijinul pentru amenajare al Fundației Ludovico degli Uberti și cususținerea logistică a societății Montenovi, este gândită ca o retrospectivă artistică. Scopul său este acela de a prezenta în diferite sedii (Sala del Cenacolo din Vicolo Valdina – Camera Deputaților, Accademia di Romania in Roma și Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea) cele două direcții marcante ale expresivității artistice ale acestui interpret profund al artei secolului XX: perioada abstractă la Accademia di Romania in Roma și laGNAM – Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea și perioada figurativă și sacră la Sala del Cenacolo din Vicolo Valdina. Circa 25 de opere din perioada figurativă și sacră – picturi și tapiserii – sunt expuse la sediul din Vicolo Valdina, circa 40 de opere din perioada abstractă – sculpturi, desene și serigrafii – vor fi expuse în Galeria de Artă a Accademia di Romania in Roma, iar laGNAM – Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea va fi expusă în aceeași perioadă sculptura de lemn „Masca lui Zamolxe”, aflată în patrimoniul Galeriei.
Un parcurs în sens contrar, așadar, care pornește de la ultimii douăzeci și cinci de ani de activitate artistică, evidențiind căutarea formală, figurativă și sacră și răsturnând în mod voit o cronologie recunoscută care urmărea analiza și creșterea artistică pornind de la origini și de la perioada de formare. Această alegere a dorit să evidențieze felul în care un parcurs artistic poate alege o cale „incomodă” cum este reîntoarcerea la dimensiunea figurativă și, mai mult decât atât, lucrul cu o materie „artizanală” precum tapiseria, pentru o construcție estetică și o reprezentare spirituală și filozofică a interiorității umane în procesul său de adâncire. Tapiseriile, o formă de artă străveche, se află în centrul expoziției: Geneza, Utopia, Nunta Soarelui cu Luna, alături de o serie de lucrări pe pânză – ciclul dedicat Sfântului Francisc, Cuvântului, Mării de Aramă, alături de desene pregătitoare și de schițe. Toate aceste opere vor dialoga cu sugestiva sală a Cinei celei de Taină. Astfel, expoziția „Camilian Demetrescu – Genesi 1969-2012”este prezentată în trei locații de prestigiu din Roma după cum urmează: Camera Deputaților - Palazzo Valdina (21 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022), GNAM – Galleria Nazionale di Arte Moderna e Contemporanea (21 decembrie 2021-31 ianuarie 2022) și Galeria de Artă – Accademia di Romania in Roma (12-31 ianuarie 2022).
Despre artist:
„Născut în 1924 în
România, între Munții Carpați, Demetrescu a traversat în calitate de martor
treaz și critic marile compromisuri postbelice, precum și deriva culturală a asa-zisei
lumi libere” (Cornelia Bujin).
„Omulîncepe să trăiască pe măsură ce încetează să se mai autoiluzioneze” – această exprimare a artistului cuprinde și exprimă esența spiritului artistic al lui Camilian Demetrescu. În operele sale, de la cele din anii ‘60 și până la cele mai recente, descoperim că își află inspirația nu numai din evenimentele și viziunile personale, ci și dintr-un ansamblu de referiri culturale și spirituale și de trăiri stratificate încă din perioada copilăriei. În operele sale, timpul este un element fundamental: nu un timp liniar, cronologic, ci unul cosmic, mitic, al genezei, în care percepția conținutului este cheia simbolică prin care se manifestă trăirile spirituale. „Viziunea unei arte în slujba frumuseții a unei arte duse până la semnificațiile cele mai intime, a ghidatcăutarea estetică personală a maestrului și a determinat exprimarea celor mai profunde dialoguri interioare ale omului contemporan, suspendat și uneori chiar prins în capcana unei lumi devenite de neînțeles, dar dornic în același timp să găsească semnificații la care să își racordeze propriul flux vital. Proiectul expozițional și alegerea curatorială dedicată operei lui Camilian Demetrescu au pornit de la valoarea foii albe, o valoare căreia îndeobște nu i se adaugă o imagine ci, dimpotrivă, absența acesteia. Această considerație a curatoarei este consecința traiului actual într-o societate în care importantă este apariția și în care orice lucru este propus ca și cum ar fi un simbol, o icoană. Or, dimpotrivă, iată că foaia albă devine aici provocare de la care se alcătuiește și se compune grafic o întreagă simbologie ce definește opera maestrului Demetrescu. O expoziție de mare forță vizuală, gândită pentru mai multe puncte semnificative în rețeaua orașului, pentru a demonstra în diferite spații două perioade fundamentale ale expresivității artistice ale acestui interpret profund al artei secolului XX.
Camilian Demetrescu s-a născut în anul 1924 la Buşteni, unde locuiau bunicii. Constantin-Paul este numele de botez, dar își ia numele tatălui, ofițer, care a murit la 36 de ani. Clasele elementare le face la Miercurea Ciuc, iar Liceul Militar, la Târgu Mureş. Studiază Academia de Belle Arti din Bucureşti şi urmează cursuri de medicină şi filosofie. Are 24 de ani, când devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici. După fuga din țară în 1969, zece ani face artă abstractă, încercând să se vindece de "realismul socialist". Este considerat de Giulio Carlo Argan al cincilea mare nume în arta italiană. În timp înțelege ce trebuie făcut. Se convertește de la abstracționism la arta simbolistică sacră. Întoarcerea spre simbol începe în anul 1977, în timp ce restaurează împreună cu familia, la Gallese (la nord de Roma), o biserică romanică din secolul al XII-lea ("Sfinții Filip şi Iacob"), devenită apoi monument istoric. Locul îl marchează profund, îi schimbă viața şi arta. Se reapropie de creștinism. Doi ani mai târziu, la Paris, îl cunoaște pe Mircea Eliade. Lui îi datorează în cea mai mare parte hotărârea de a renunța la arta abstractă. Descoperă şi înțelege tezaurul artei creștine medievale şi se dedică unei arte cu caracter spiritual. Activează în cadrul exilului politic, publică în presa diasporei, participă la diferite acțiuni şi congrese. Organizează expoziții în mai toate orașele mari din Italia, dar şi în Franța. Lucrările sale sunt prezente în mai multe biserici. În 1986 este invitat de Comisia Pontificală pentru Artă din Vatican, împreună cu 33 de artişti europeni, pentru a ilustra Divina comedie.La Editura "Il Cerchio" din Rimini îi apar cărțile: "Paradoxuri ale secolului XX, Exil" (1995), precum şi volumele dedicate simbolului în arta romanică: Solstițiul etern (bazilicile din Italia centrală) şi Proverbe de piatră (domul din Piacenza şi Ferrara). Îi apare la București, la Editura „Albatros”, volumul memorialistic „Exil. Încercările labirintului”(1997) şi apoi „Exil. 1995-2009. Întoarcerea la simbol", publicat de Muzeul Literaturii Române (2009). Publică în două ediții Biblia tradusă de Gala Galaction. Ține conferințe la Școala de la Sighet şi la Facultatea de Arhitectură din București. În anul 1990, i se conferă premiul internațional „Labirintul de argint". În anul următor, Fundația "Adenauer" şi Parlamentul italian îi acordă premiul internațional „La Pleyade". În anul 2000, organizează la București o expoziție retrospectivă „30 de ani de artă în Italia” cu peste 300 de lucrări. Este conștient de degradarea în care se află lumea de astăzi: „într-o lume în care arta s-a dezlipit radical de valorile morale, repet la infinit, cu toate mijloacele, că frumosul este binele şi urâtul este în mod categoric răul". Pierderea semnificațiilor existenței constituie, în viziunea sa, drama cea mai gravă a civilizației. Simbolurile creștine sunt singurele care-l mai pot sensibiliza pe om. De aceea arta lui Camilian Demetrescu înseamnă recuperarea simbolurilor capabile să-l salveze pe om de la degradare.