Scurtă prezentare:
Accademia di Romania deține una dintre cele mai mari biblioteci românești din străinătate, având un patrimoniu de peste 35.000 de volume, la care se adaugă periodicele. Profilul său funcțional este, în principiu, acela al unei biblioteci de cercetare specializate în istorie, arheologie, istoria artei și literatură română.
Catalogul electronic (partial) poate fi consultat online (link pentru accesarea catalogului).
Orar de functionare: Biblioteca este temporar închisă.
Istoric
Istoria bibliotecii reflectă îndeaproape destinul Școlii Române/Accademia di Romania. Un prim fond de carte, format prin donații, achiziții și schimburi, a fost organizat în toamna anului 1923 de însusi Vasile Pârvan. Cuprindea circa 2000 de volume pe teme de filologie, arheologie, istorie și artă românească, cu un interes special pentru Europa central-orientală și spațiul balcanic. Grație eforturilor lui Pârvan, alături de publicațiile de filologie, arheologie, istorie și artă românească, s-a încercat completarea bibliotecii cu cele mai importante publicații sârbesti, bulgăresti, grecesti, maghiare și rusești, precum și cu principalele scrieri în limbile occidentale pe această temă. Această orientare atât de circumscrisă a fost instituită pentru a favoriza, pe de-o parte, studiile membrilor Scolii, dar si pe cele ale cercetătorilor italieni și străini interesați de abordarea unor astfel de subiecte. Ea a fost menținută aproape neschimbată până în 1947 (sub direcția lui G. G. Mateescu, Emil Panaitescu și Scarlat Lambrino).
Numeroase achiziții de carte s-au adăugat ulterior: prin testamentul său (datat Baden-Baden, 25 mai 1927), Pârvan lăsa Școlii Române de la Roma întreaga sa bibliotecă, consfințind și prin acest gest legătura sa privilegiatșă și instituția de el fondată; în 1931, a fost destinată achiziției de carte întreaga sumă rămasă din donația Băncii Naționale a României pentru cumpărarea de mobilier pentru noul sediu al Academiei din Valle Giulia. Fondul de carte a crescut constant în perioada interbelică: de la 3000 de volume în 1930, a ajuns la 5000 de titluri (volume și reviste) la sfârsitul anului 1931, la 6000 în 1932-33, respectiv 7000 în 1934-35, inclusiv câteva cărți rare. Biblioteca a crescut cu circa 2000 de volume în 1935-36, periodicele ajungând la 246; în 1936-37, s-au adăugat alte 745 de cărți. La începutul celui de-al Doilea Razboi Mondial, biblioteca Școlii număra mai bine de 11000 de volume, continuând să se îmbogățească chiar și în timpul războiului: în anul academic 1941-42, a ajuns la 13000 de volume, respectiv la 14000 în 1947, când autoritățile comuniste de la Bucuresti hotărau închiderea Școlii.
Până în 1946, Școala a menținut o politică de achiziții de carte susținută, dedicând acestui scop importante resurse financiare. La aceasta se adaugau donatiile, de la Academia Română și până la numeroasele edituri din România (cum ar fi Uniunea Fundațiilor Regale sau Scrisul Românesc din Craiova) care trimiteau bibliotecii cu regularitate și în mod gratuit publicațiile lor. Grație politicii de schimburi cu anuarele Școlii (Ephemeris Dacoromana și Diplomatarium Italicum) biblioteca s-a îmbogățit cu numeroase periodice.
Organizarea bibliotecii s-a aflat inițial în seama secretarului și membrilor Școlii: dintre cei din urmă, au îndeplinit pe rând rolul de alumnus-bibliotecar Alexandru Busuioceanu, Virgil Vătășianu, în 1931 (care a realizat și catalogul bibliotecii), Octavian Floca, Mihail Macrea și Dionisie M. Pippidi, în 1932. Prezența unui bibliotecar fix și retribuit a fost stabilită la 16 mai 1941, prin noua lege de organizare a Școlilor române de la Roma și Paris. În timpul războiului, a funcționat ca bibliotecar Dinu Adameșteanu (membru al Școlii în anul 1939-41). În această perioadă, biblioteca Școlii a fost una dintre puținele biblioteci aparținând școlilor străine din Roma care a continuat să funcționeze.
Biblioteca a avut mult de suferit de pe urma închiderii Școlii, la începutul anului 1948. Fondul său de carte a fost, în parte, transferat la Bucuresti, deși multe cărți au fost distruse.
În 1969, odată cu redeschiderea instituției sub numele de Biblioteca Română din Roma, au fost aduse de la București circa 14000 de volume. Spre deosebire de colecțiile din perioada interbelică, orientate spre istorie, arheologie, istoria artei și filologie, atunci (și în anii următori) biblioteca a fost înzestrată cu cărți și periodice din cele mai variate sectoare disciplinare (filosofie, sociologie, economie, drept, etnologie și folclor, lingvistică și filologie, matematică, fizică, chimie, geofizică, biologie, zootehnie, arte, arhitectură, muzică, teatru, literatură, istorie și arheologie). Se dorea prin aceasta prezentarea unei panorame cât mai ample asupra științei și culturii românești. Autoritățile au acceptat totuși idea restituirii unei părți din fondul de carte aparținut fostei Școli române din Roma: în 1972, s-au întors primele 500 de cărți, dar procesul a continuat pâna în anii '90.
Dupa 1989, biblioteca și-a schimbat din nou orientarea, reîntorcându-se, pe cât posibil, la politicile de achiziții de carte din perioada interbelică. Între 2002 si 2004, au fost scoase la reformă circa 8300 de volume, lucrări de propagandă, depasite sau aparținând unor sectoare disciplinare improprii. Grație donațiilor primite de la instituții românești sau făcute cu titlu personal, în 1998, biblioteca a ajuns la circa 33000 de volume (din care 2800 provin din fondul Școlii de la Roma, aduse de la București). Până în anul 2013, fondul de carte a mai crescut puțin, în lipsa unor fonduri suficiente, ajungând la peste 35000 de volume, la care se adaugă periodicele. Din 2004, a început catalogarea electronică a fondului de carte.
