- 31 May 2022
- Tags Fundația TRADUKI MNLR Asociația Editorilor din România
În perioada 31 mai - 2 iunie 2022, va avea loc la București cea de-a patra ediție a Workshop-ului de traducere literară Focus: literatura română, inițiat de Fundația TRADUKI din Berlin. Început în 2019 și continuat în format online în 2020 și 2021, atelierul se va relua în format „live” la sediul Muzeului Literaturii din București. Anul acesta, evenimentul este co-organizat de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții, cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române și al Asociației Editorilor din România.
Încă de la prima ediție proiectul a fost primit cu entuziasm de traducătorii literari din spațiul în care este activă fundația germană – țările din fosta Iugoslavie, România, Bulgaria și Albania. Formatul celor două zile de workshop este gândit astfel încât să pună „la lucru” traducători și un autor român, recent tradus într-una din limbile țărilor menționate. Pe baza unui fragment ales în prealabil, participanții au ocazia să discute cu autorul invitat toate problemele pe care textul literar respectiv le ridică în procesul de traducere. Atelierul oferă una dintre rarele ocazii pentru traducătorii din literatura română de a se cunoaște unii pe alții, de a afla ultimele noutăți în materie de apariții editoriale, de a lua contact direct cu lumea literară ai cărei promotori sunt, fiecare dintre ei, în țara lor.
La edițiile anterioare autorii invitați au fost Gabriela Adameșteanu, Radu Pavel Gheo și Ioana Pârvulescu. Anul acesta, atelierul îl are ca protagonist pe prozatorul Vlad Zografi, cu romanul său Efectele secundare ale vieții (Editura Humanitas, 2016).
Cei cinci traducători participanți – Lora Nenkovska (Bulgaria), Xenia Zarafu și Peter Groth (Germania), Aleš Mustar (Slovenia) și Đura Miočinović (Serbia) – vor avea ocazia să viziteze zilnic Salonul de Carte Bookfest, cea mai importantă întâlnire anuală a breslei cărții la nivel național. Joi, 2 iunie, ora 18.30, în sala Cinema Bookfest vor participa la o prezentare „Noutăți în literatura română” susținută de scriitoarea și criticul literar Luminița Corneanu.
Atelier de traducere literară – Focus: literatura română. Organizator: Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții, Fundația TRADUKI. Cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române și al Asociației Editorilor din România. Contact: ioanagruenwald@gmail.com; simona.sora@icr.ro