- 2 October 2018 - 6 October 2018
- Etichete Ansambul anton pann Icr Concert
În perioada 2-6 octombrie 2018 au avut loc trei concerte ale Ansamblului cameral de muzică veche „Anton Pann”, în Republica Moldova și Ucraina, organizate de Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice a Institutului Cultural Român.
Ansamblul cameral de muzică veche „Anton Pann” a luat ființă în anul 2004 și a atras tineri muzicieni, absolvenți ai Universității Naționale de Muzică, uniți prin pasiunea lor de a aduce în atenţia publicului valori culturale muzicale dintre secolele XIV-XIX.
Aceștia și-au propus, prin proiectul „Cântecele Marelui Război”, să readucă în actualitate frumusețea muzicii vechi românești și să o împărtășească publicului larg, astfel că în cadrul acestui turneu, spectatorii au putut auzi o parte din cântecele fredonate de strămoșii noștri în timpul Primului Război Mondial, al Războaielor Balcanice și nu numai.
Spectacolele au avut loc la Ismail (Ucraina), pe data de 2 octombrie, în Sala de festivități a Universității Umaniste de Stat, la Chișinău (Republica Moldova), pe data de 4 octombrie, în Sala mică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, și la Cernăuți (Ucraina), pe data de 6 octombrie, la Palatul Academic al Universității Bucovinene de Medicină.
Astfel, sute de români din Chișinău, Ismail, Cernăuți și din satele românești din jurul acestor două localități din urmă, s-au bucurat să audă cântece care arată atât tristețea, cât și bucuria oamenilor de acum 100 de ani. Pentru a reda fidel aceste cântece, pe lângă vioară, violoncel și chitară, în concerte au fost folosite și instrumente muzicale tradiționale: oudul, santurul și daireaua.
Turneul a fost organizat în parteneriat cu Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina (ACDERU) şi Centrul de Informare al României de la Ismail.