- 24 October 2024
- Tags ICR Stockholm REX Animation Film Festival
ICR Stockholm susține participarea a trei scurtmetraje românești în cadrul festivalului de animație REX Animation Film Festival care se desfășoară la Cinematograful Zita și la Cinematograful Skärisbiografen din Stockholm, în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie 2024.
Festivalul REX este realizat la inițiativa EUNIC Stockholm (Institutele Naționale pentru Cultură ale Uniunii Europene) din care face parte și ICR Stockholm. Ediția din 2024 sărbătorește aniversarea a zece ani de la inaugurarea festivalului și are sprijinul Primăriei din Stockholm, Institutului Suedez de Film, Regiunii Stockholm și EUNIC Stockholm.
Scurtmetrajele românești „Crescendo” (2024), „THANK YOU FOR YOUR TEETH!” (2020) și „Self-Portrait II” (2024) vor rula în cadrul celei de-a zecea ediții a festivalului.
„Self-portrait II”, realizat de Paula Benu, va rula marți, 29 octombrie, de la ora 19.30, în sala 2 a cinematografului Zita, în cadrul categoriei REXperimental, categorie din care fac parte filme din SUA, Hong Kong, Estonia, Italia, Ucraina și Japonia. „Self-portrait II” prezintă portretul unei artiste aflate la începutul carierei și este inspirată de experiențele regizoarei Paula Benu.
„Crescendo”, scurtmetraj regizat de Eugen Constantin Munteanu, va fi prezentat vineri, 1 noiembrie, de la ora 17:30, în sala 1 a cinematografului Zita, în cadrul unui calup intitulat EUNIC Selection, alături de scurtmetraje de animație din zece țări europene diferite: Ucraina, Cipru, Spania, Belgia (Valonia), Franța, Finlanda, Elveția, Grecia, Polonia și Portugalia. Pelicula „Crescendo” înfățișează povestea unui tânăr care se confruntă cu presiunile din copilărie de a cânta la violoncel, când noul său apartament devine locul neașteptat pentru o audiență entuziastă.
„THANK YOU FOR YOUR TEETH!”, al cărui realizatori sunt Horia Cucuta și George ve Ganaeaard, va putea fi vizionat în cadrul categoriei EUNIC for Kids, sâmbătă, 2 noiembrie, de la orele 15.00, în sala 2 a cinematografului Zita. Scurtmetrajul este prezentat alături de scurtmetraje de animație pentru copii din Franța, Finlanda, Elveția, Ucraina, Cipru, Belgia (Valonia), Portugalia, Polonia, Grecia, înfățișând povestea unui copil de șase ani care descoperă că pentru fiecare dinte căzut primește bani.
EUNIC Stockholm este rețeaua institutelor și ambasadelor culturale europene cu sediul în Suedia, care cooperează la dezvoltarea și execuția proiectelor și inițiativelor culturale multilaterale care au loc în Suedia în parteneriat cu organizații suedeze.
Mai multe despre Festivalul de Animație REX găsiți în link-urile de mai jos:
Trei scurtmetraje românești rulează la Stockholm, în cadrul REX Animation Film Festival
Bilete categoria EUNIC Selection:
https://bio.se/bokning/cinemaId/2124/sessionId/16244
Bilete categoria EUNIC for KIDS:
https://bio.se/bokning/cinemaId/2124/sessionId/16245
Bilete categoria REXperimental: