Casa M, o producţie a Centrului de Arte Coliseum din Chişinău, regizată de Luminiţa Ţîcu, va fi prezentă la Edinburgh Fringe Festival cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Londra. Reprezentaţiile vor avea loc pe 24, 25 şi 26 august 2011.
În ultima zi a turneului este programată o discuţie liberă pe tema violenţei în familie, la care vor participa actriţele Snejana Puică, Mihaela Strâmbeanu, Ina Surdu, Irina Vacarciuc şi regizoarea spectacolului. Evenimentul este organizat în parteneriat cu asociaţia Scottish Women's Aid.
Premieră britanică, piesa aduce în faţa publicului povestiri impresionante şi puternice a căror temă centrală este violenţa domestică. Colajul de istorii personale dureroase, povestite fără ocolişuri de patru femei care au trecut prin calvarul abuzului, a fost nominalizat la premiul acordat pentru Libertatea de Expresie, oferit de Amnesty Scoţia.
Casa M a câştigat în 2010, la Chişinău, premiul pentru Egalitatea genurilor, iar cele patru actriţe au luat, în primăvara aceasta, Premiul pentru interpretare la Festivalul dramaturgiei româneşti de la Timişoara. Textul este scris în tehnica verbatim a teatrului documentar, pe baza mărturiilor culese din Republica Moldova de către realizatorii spectacolului.
Sprijinirea participării producţiei Casa M la Edinburgh Fringe Festival va fi urmată şi de alte proiecte realizate, în parteneriat, de ICR Londra şi artişti din Republica Moldova.
Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk (foto: © Ramin Mazur)