Trupa românească Sebastian Burneci Quartet a susținut un concert inedit de jazz vineri, 25 august 2017, începând cu orele 17:30, pe un vas care s-a deplasat pe Marea Egee, de-a lungul peninsulei Bodrum din sud-vestul Turciei.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul concertelor Festivalului Internațional We Jazz Bodrum, organizat de Hakan Erdogan Productions. Concertul de deschidere al festivalului a fost susținut, luni, 26 iunie 2017, la Teatrul Antic Bodrum, de celebra artistă, de origine marocană, Hindi Zahra. Al doilea concert a avut loc în data de 27 iunie 2017, pe scena de concerte a Castelului Bodrum, având-o ca invitată pe cântăreață de jazz Karsu, câștigătoarea prestigiosului premiu al competiției de jazz EdisonJazz/World 2016 din Olanda. Inițial, Sebastian Burneci Quartet fusese programat să susțină un concert în data de 4 august 2017 pe scena Castelului Bodrum însă din cauza cutremurului de vineri, 21 iulie 2017, de magnitudinea 6,7 din Marea Egee care a afectat grav stațiunea Bodrum, organizatorul festivalului internațional We Jazz Bodrum a fost nevoit să amâne toate concertele din festival, inclusiv pe cel al trupei SEBASTIAN BURNECI QUARTET, și să schimbe formatul evenimentului. Astfel, ICR Istanbul a devenit pentru întâia oară partener al unui eveniment muzical într-un concept inedit, concert de jazz pe mare, care s-a dovedit a fi unul dintre cele mai atractive momente ale festivalului.
Grupul de muzicieni din România a fost format din trompetistul Sebastian Burneci, alături de contrabasistul Răzvan Cojanu, activ în evenimente de jazz internaţionale precum Jazz Wien Tunel, Beijing Fest Golden Jazz, Express Jazz Club London, Vortex Jazz Club din Londra, experimentatul pianist și trombonist Florin Radu și Marius Ciupitu, membru fondator și baterist al prestigioaselor grupuri Mandinga și BaLaKo.
Cei patru muzicieni români au performat timp de o oră și jumătate încântându-i pe cei 90 de iubitori de jazz (printre care și membri ai comunității de români din Bodrum) prezenți la bordul vasului Șakir Bașaran cu o muzică de calitate compusă de Sebastian Burneci. Invitații au avut ocazia de a admira un apus de soare pe Marea Egee într-o atmosferă unică pe acorduri românești de jazz îmbinate cu muzică electronică și elemente de world music.
Partenerul local Hakan Erdogan Productions organizează evenimente prestigioase în Turcia de peste 20 de ani. Printre acestea, cele mai importante ar fi ”Jazz at Breakfast”, ”Bach Days” (eveniment ce a debutat în 1998), ”Mozart Days” (debutat 2002) și alte concerte în locații surprinzătoare. Prin colaborarea cu Hakan Erdogan Productions, ICR Istanbul a reușit să promoveze jazzul românesc contemporan și talentații muzicieni români extinzându-și aria de activitate în sud-vestul Turciei prin organizarea, în premieră, a unui eveniment cultural în Bodrum.