Sărbătorirea Zilei Naționale a României la Praga

Sărbătorirea Zilei Naționale a României la Praga
Concert de chitară clasică Trio Zamfirescu
1 decembrie 2014, orele 18:30-19:30
Filarmonica Republicii Cehe, Rudolfinum
(Alšovo nábřeží 12, 110 00 Praha 1)
Intrare numai pe bază de invitații.


ICR Praga împreună cu Ambasada României la Praga vor organiza pe data de 1 decembrie, începând cu orele 18:30, un recital de chitară clasică, urmat de recepția cu ocazia Zilei Naționale, la care au fost invitați Trio Zamfirescu. (https://www.facebook.com/pages/Trio-Zamfirescu/186992854718805)

Trio Zamfirescu s-a născut din dorinţa de a reda şi transmite acea trăire pasională regăsită în stilul flamenco, prin etalarea unei palete largi de expresie de la profunzimea stărior meditative, la intensitatea pasajelor de viruozitate. Frații Georgeta, Ionuț și Stan Zamfirescu sunt unanim recunoscuți drept cei mai buni chitariști din România. Merită menționat faptul că au obținut recunoașterea publicului românesc și în urma concursului Vocea României, unde au ajuns până în finală. De asemenea, Trio Zamfirescu sunt deținătorii premiului întâi la toate competițiile naționale de gen și repurtând rasunătoare succese pe plan european. Membri ai trio-ului ce le poartă numele, cei trei au susținut concerte în țări precum Ungaria, Spania, Serbia, Germania, Italia, Grecia, Israel sau Malaezia, întorcându-se încununați de elogiile presei de specialitate.
Evenimentele de la Praga vor fi organizate în contextul Aniversării a 25 de ani de la căderea comunismului și Aniversării celor 10 ani de la înființarea ICR Praga.