Vineri, 19 mai, de la ora 14,00 se deschide la Paris , la Pôle des Langues et Civilisation INALCO BULAC (Institut National des Langues et Civilisations Orientales), situat în rue des Grands Moulins, la numărul 65, « Salon du livre des Balkans ».
Salonul este o manifestare culturală și literară, singura, consacrată în Franța, acestei părți a Europei. Începând din 2010, festivalul are loc anual, timp de 2 zile, la Paris.
Salonul reunește numeroși editori francezi de literatură din țările balcanice, precum si multi editori francezi de literatura balcanică și este sprijinit, încă de la lansare, de Centrul Național al Cărții din Franța.
Aflat la cea de-a șaptea ediție, « Salon du livres des Balkans », a reușit să se impună pe piața festivalurilor de profil, prin unicitatea demersului propus, acela de a promova literatura din țările balcanice. Publicul său a fost, an de an, mai numeros, dată fiind tematica lui foarte precisă. Este singurul salon, de acest fel, din Franța.
ICR Paris consideră ca acest eveniment reprezintă un foarte nimerit prilej de confruntare a literaturii române și a oamenilor de cultură români, cu omologii lor din țările balcanice, de observare a tendințelor de pe piețele de carte și artistice, de a participa la dezbateri, cu intenția precisă de a promova valorile din spațiul cultural românesc
Cartea din Balcani si scriitorii din țările balcanice sunt celebrați, în fiecare an, din anul 2010, laParis, de Salon du Livre des Balkans, iar succesele lor sunt remarcabile și tot mai evidente, de la an la an. Fondatorul acestui festival, domnul Pascal Hamon, acordă o atenție specială participării românești și promovării oamenilor de cultură români, propunând, în program, dezbateri literare, cu autori români, dedicate României și literaturii române.
ICR Paris a
susținut și în anii trecuți participarea românească la Salon, în 2016
invitații din partea României au fost scriitorul Matei Vișniec și jurnalista
Cristina Hermeziu.
Salonul reunește numeroși editori francezi de literatură din țările balcanice și este sprijinit, încă de la lansare, de Centrul Național al Cărții din Franța. El a reușit să se impună pe piața festivalurilor de profil, prin unicitatea demersului propus.
La ediţia din acest, invitaţii români la salon sunt scriitoarea Simona Sora, care va prezenta, alături de traducătoarea sa Laure Hinckel, romanul său tradus recent în limba franceză de editura Belfond, „Hotel Universal”. Această întâlnire din cadrul „Cafenelei literare” a salonului va fi moderată de Monica Salvan, publicist, traducător, organizator FILIT (Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi).
Scriitorul George Arion, unul din cei doi laureaţi ai Premiului publicului la ediţia de anul trecut a « Salonul cărţii din Balcani » va fi și el prezent la INALCO pentru un dialog cu scriitorul Driton Kajtazi, al doilea laureat al premiului în 2016. Conform tradiţiei salonului, laureatul premiului publicului este invitat de onoare la ediţia următoare a Salon du livre des Balkans. Figură de lance a romanului poliţist în România, George Arion a primit anul trecut votul publicului pentru romanul său Cible royale apărut la Genèse Edition în
traducerea lui Sylvain Audet.
Anul acesta, scriitorul român nominalizat pentru Premiul publicului este poetul, dramaturgul, jurnalistul și eseistul Paul Vinicius. Sperăm ca anul viitor Salon du livre des Balkans să îl aibă ca invitat de onoare !
Programul este urmatorul:
Vineri, 19 mai, de la 14, 00:Deschiderea oficială a Salonului,
cu participarea autorilor prezenți. Inaugurarea unei expoziții de fotografie
despre Sarajevo.
Vineri, 19 mai, de la 21, 30Sesiune de dedicații, în prezența
autorilor.
Sâmbătă, 20 mai, de la 10, 30: "Cafeneaua Literară", realizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Paris și cu Festivalul de literatură și de traduceri de la Iași (filit).În program, întâlnirea dintre scriitoarea Simona Sora, autoarea romanului « Hotel Universal » și traducătoarea sa, Laure Hinckel. Moderator : Monica Salvan.
Sâmbătă, 20 mai, de la 12, 00: Dialog între cei doi laureați ai premiului publicului Salon du Livres des Balkans 2016, Driton Kajtazi și George Arion.
Sâmbătă, 20 mai, de la 20 00 : Ceremonia de înmânare a premiilor ediției 2017 .La sfârșitul Salonului se acordă "Premiul publicului Salon du Livres des Balkans", moment care este urmat de un schimb de opinii între cititori și laureat ; în cadrul acestei festivități, Paul Vinicius va fi anunțat ca invitatul ediției următoare (din 2018) a Salon du Livres des Balkans.
Salon du Livres des Balkans are ca invitat anul acesta Bulgaria, iar tema propusă este "Literatura bulgară și limbile sale". El propune numeroase teme de dezbatere despre Grecia, România, Serbia, Bulgaria, Turcia, Albania, dar și dezbateri intelectuale despre situația intelectualilor în Turcia: "de la cenzură la autocenzură".