- 14 November 2018 - 20 November 2018
- Etichete Film românesc Film european Icr madrid Segovia
România va fi țară invitată la cea de-a XIII-a ediție a festivalului de film necompetitiv Muestra de Cine Europeo din Segovia, în perioada 14-20 noiembrie, ceea ce vine să confirme încă o dată interesul deosebit de care se bucură cinematografia românească în Spania.
Participarea românească, organizată de Institutul Cultural Român de la Madrid și Ambasada României în Regatul Spaniei, în colaborare cu Dacin Sara, va include 25 de activități. Programarea se articulează în jurul a douăsprezece filme clasice și contemporane. Astfel, în secțiunea principală vor fi prezentate filme recente premiate și remarcate de critica internațională: Nu mă atinge-mă, realizat de Adina Pintilie, distins cu Premiul Ursul de Aur la cea mai recentă ediție a Berlinalei, Luna de miere / Lemonade, lungmetraj regizat de Ioana Uricaru, recompensat cu 5 premii internaționale, și Un pas în urma serafimilor, cel mai premiat film românesc în cadrul galei Premiilor Gopo 2018. Două documentare semnate de Radu Jude, Țara moartă, și Alexandru Solomon, Oăule lui Tarzan, precum și lungmetrajele De ce eu? (r. Tudor Giurgiu), La „Moara cu noroc” (r. Victor Iliu), Reconstituirea (r. Lucian Pintilie), Secvențe (r. Alexandru Tatos), Moartea domnului Lăzărescu (r. Criti Puiu), 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (r. Cristian Mungiu), A fost sau n-a fost? (r. Corneliu Porumboiu) completează selecția filmelor ce au marcat istoria cinematografiei românești.
Seria de activități menite să celebreze cultura românească în anul Centenarului Marii Uniri va include expoziția în aer liber „Patrimoniu UNESCO din România”, realizată de fotograful Florin Andreescu, ce va putea fi vizitată până în data de 9 decembrie în Plaza Mayor din Segovia, și două activități muzicale: un recital susținut cu ocazia inaugurării de pianista Mihaela Duma, cu lucrări de George Enescu, Paul Constantinescu și Manuel de Falla și, în data 18 noiembrie, concertul virtuoșilor Clara Cernat și Thierry Huillet, în fosta biserică San Juan de los Caballeros, actualmente parte a muzeului segovian Zuloaga. Criticul programatorul și profesorul Roberto Cueto va susține o conferință despre Noul Val și teoria planului-secvență în data de 19 noiembrie în campusul María Zambrano din Segovia a Universității din Valladolid.
În data de 17 noiembrie, invitații festivalului – cineaști, ziariști, autorități – vor putea degusta vinuri românești și brânzeturi artizanale oferite de sponsorii Domeniile Blaga, Cramele Recaș, Senator Wines, respectiv Ferma Cățean.
Producțiile cinematografice românești au luat cu asalt festivalurile din Peninsula Iberică, în luna noiembrie șapte filme românești avându-și premiera în festivaluri din Sevilia, Gijón, Segovia și Santiago de Compostela, alături de filmele clasice pe care Institutul Cultural Român de la Madrid și Dacin Sara le prezintă în Almeria, Cordoba, Granada și Sevilia.