Luni, 20 octombrie, ora 19.00, Biblioteca Națională României, Bdul Unirii nr. 22 (în spațiul expozițional Symposium) va avea loc vernisajul expoziției personale a pictorului Mihai Sârbulescu. În deschidere vor lua cuvântul Dan C. Mihăilescu și curatorul expozitiei, Maria Pașc.
Expoziția intitulată „Trei Teme” va cuprinde un fond de aproximativ 40 de lucrări, tratând triada Vas–Clopot (simetrice, simbolice, monocrome, mecanicitate a gestului), Grădina (sonoră cromatic, exuberantă, realizată cu o anumită libertate a gestului),Trunchiul (ca element de stabilitate, aproape abstract, gest intuitiv).
Expoziția poate fi vizitată în perioada 20 octombrie – 12 noiembrie 2014, de luni până vineri, între orele 8:00-18:00, Biblioteca Națională a României, spațiul expozițional Symposium, Parter ( Bd. Unirii nr. 22, sector 3, București).
Mihai Sârbulescu este unul dintre cei mai importanți artisti români contemporani, membru co-fondator al grupului Prolog și Doctor al Universității Naționale de Arte București. Din anul 2004 este cadru didactic la Universitatea Națională de Arte București, Secția Pictură. În 2006, ca recunoaștere a meritelor sale, a fost decorat de Statul Român cu Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Cavaler.
Evenimentul marchează startul unei noi direcții de dezvoltare a Proiectului Contemporanii. Pentru a servi fidel scopului declarat al proiectului, în paralel cu taberele de pictură și expozițiile de grup pe care le desfășoară periodic, va fi inițiată o serie de expoziții personale semnate de artiști români reprezentativi și formatori ai culturii actuale.