- 5 June 2016 - 12 June 2016
- Tags Pustnik - prima rezidență europeană din România dedicată scenariștilor și-a ales participanții
Cea de-a doua ediție a rezidenței Pustnik a primit 28 de aplicații din 14 țări europene: Ungaria, Danemarca, Belgia, Marea Britanie, Ucraina, Italia, Grecia, Slovenia, Cehia, Spania, Germania, Bulgaria, Norvegia și România.
În urma procesului de selecție realizat de Andreea Borțun (regizor/ scenarist din România) și Bryn Chainey (regizor/ scenarist din Australia și Marea Britanie) la rezidența din 2016 vor lua parte 3 regizori - scenariști din România și 5 din afara țării: Giacomo Abbruzzese (Lust, crime, holiness, Italia), Tudor Botezatu (The mind patrol, România), Anton Breum (After the attack, Danemarca), Anca Buja (Zur, România), Jacqueline Lentzou (Selini 66, Grecia), Emily Marcuson (Stevenson Street, Marea Britanie), Andrei Răuțu (Out of mirage, România) și Pilar Palomero (Former education, Spania).
Emily Marcuson s-a născut la Londra, dar a trăit și în Cape Town și Praga, unde a absolvit scenaristică în cadrul FAMU. A fost selectată pentru programul de dezvoltare al Channel 4 și a scris scenariul a 3 episoade din serialul Doctors produsă de BBC.
Pilar Palomero este o regizoare de origine spaniolă, absolventă a programului de master din cadrul Film Factory, coordonat de Bela Tarr. Ultimul său scurt-metraj a fost finanțat de ICAA fondul cinematografic spaniol), iar în prezent realizează primul lung-metraj.
Anton Breum trăiește în Copenhaga, însă a crescut pe trei continente, în cinci țări diferite. Și-a început cariera în film, lucrând timp de trei ani într-un magazin de închiriere de casete video. Este absolvent de film și de științe politice, regizează film și teatru.
Giacomo Abbruzzese este absolvent al Le Fresnoy. Filmele sale au fost prezentate în numeroase festivaluri internaționale de renume (Clermont-Ferrand, Oberhausen, Tampere). A fost selectat pentru rezidența de scriitură a festivalului de la Cannes (Cinefondation) și a primit premiul ARTE pentru cel mai bun proiect european în cadrul festivalului Les Arcs.
Jacqueline Lentzou trăiește în Atena și este absolventă a London Film School. Filmele sale au primit distincții în cadrul mai multor festivaluri internaționale. Jacqueline a fost participantă în cadrul Sarajevo Talents și Berlinale Talents. Ultimul său scurt-metraj a primit finanțare din partea Centrului Cinematografic Grec.
Tudor Botezatu este absolvent de jurnalism și film. A participat la mai multe programe de dezvoltare precum Aristoteles Workshop sau Transilvania Talent Lab. A primit grantul STEPdoc din partea Fundației Rațiu Londra.
Andrei Răuțu a lucrat ca DJ și jurnalist, după care și-a început cursurile de licență în regie film la UNATC, București. A participat la un program intensiv de două luni în cadrul New York Film Academy din Los Angeles. Scurt-metrajul său „Ela, Panda și Madam” este în continuare prezent în circuitul festivalier.
Anca Buja este scenaristă, absolventă de litere și film. A scris și produs câteva scurt-metraje aflate în competiție la Berlin (Berlinale Shorts) și Cannes (Cinefondation). Primul său lung-metraj, regizat de Cristi Iftime și produs de HiFilm și deFilm este momentan în post-producție.
„Proiectele de anul acesta sunt destul de variate ca tematică și gen. Câteva dintre ele pun în discuție probleme contemporane precum educația, migrația sau terorismul. Altele sunt povești profund personale inspirate din fapte reale. Selecția de anul acesta a reprezentat o adevărată provocare, numărul aplicațiilor ajungând la 28. Calitatea lor a fost peste medie, motiv pentru care am decis suplimentarea rezidenței cu încă un loc pentru participanții europeni. Proiecte de tipul Pustnik reprezintă o necesitate în contextul local și mă bucur enorm că o rezidență dedicată scenariștilor beneficiază de suport în România“. (Andreea Borțun, co-curator/co-fondator Pustnik).
Rezidența va fi găzduită în acest an de Portul Cultural Cetate și va avea loc în perioada 5 – 12 iunie. Primele patru zile sunt dedicate sesiunilor de scris, urmând ca pe 10 iunie, rezidenții să ia parte la un atelier de oral storytelling, cu Anca Ioniță și un atelier de virtual reality storytelling, cu Johan Knattrup Jensen.
Anca Ioniţă este lector universitar doctor la U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale”, Bucureşti. Absolventă a secţiei de Teatrologie din cadrul Facultăţii de Teatru a aceleiaşi universităţi, activitatea sa didactică include domeniile Istoria teatrului, Teatrologie și Spectacologie. De asemenea, Anca Ioniță deține o bogată experiență jurnalistică în domeniul teatral și de business, ocupându-se de organizarea a numeroase evenimente culturale. Este expert evaluator pe domeniul Artele spectacolului pentru Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român și ARCUB.
Johan Knattrup Jensen este un regizor – scenarist danez cunoscut pentru Verdenssøn (2012), Gaden (2003) și The Doghouse (2014). The Doghouse, o creație la limita dintre film și instalație de artă, își invită spectatorii să pășească într-o lume virtuală și să îmbrățișeze o experiență imersivă, la persoana întâi, în mod ironic conectându-i pe aceștia cu realitatea și cu cei din jurul lor. Experiența propusă de The Doghouse este posibilă prin folosirea Oculus Rift, o tehnologie încă în curs de dezvoltare, dar foarte inovatoare, care oferă o cu totul altă perspectivă de relaționare cu filmul.
Filmul a fost selectat în cadrul primului program dedicat realității virtuale, Virtual Reality Days, din cadrul Cannes Film Market 2016.
Pustnik este prima rezidență europeană de scriitură desfășurată în România. Proiectul își propune să le ofere tinerilor scenariști un context prielnic dezvoltării poveștilor la care lucrează, într-un cadru natural și relaxat, departe de presiunile industriei de cinema. În același timp, Pustnik își dorește să creeze în jurul său o rețea de profesioniști din cinema, cercetători și oameni de cultură, cu scopul încurajării colaborărilor dintre aceștia.
Pentru mai multe informaţii:
Lavinia Cioacă, lavinia@pustnik.com
Proiect realizat de Asociația T.E.T.A.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Sponsori: Aurelian Săndulescu
Parteneri: Uniunea Cineaștilor din România, Institutul Cultural Român, Fundația pentru poezie „Mircea Dinescu”, REPER21, Control N
Parteneri media: SUB25, Think Outside The Box