ICR Varşovia susţine participarea Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti la Festivalul Culturii Evreieşti „Varşovia lui Singer", care se va desfăşura în perioada 27 august - 4 septembrie 2011 la Varşovia.
Teatrul Evreiesc de Stat a fost invitat de Fundaţia Shalom, organizatorul Festivalului, să prezinte spectacolul Teibale şi demonul ei de Isaac Bashevis Singer şi Eve Friedman, în regia lui Szabó K. István, o poveste despre cruzimea convenţiilor şi puterea milei care în cele din urmă triumfă. Reprezentaţia va avea loc în data de 28 august pe scena Teatrului Evreiesc din Varşovia, în limba idiş, cu traducere simultană în limba polonă.
Ajuns în 2011 la cea de-a VIII-a ediţie, Festivalul „Varşovia lui Singer" se dezvoltă de la an la an tot mai mult, organizatorii căutând noi şi noi contexte în care se poate exprima bogăţia culturii evreieşti. Vechiul cartier evreiesc al Varşoviei a fost distrus, însă pe o bucăţică salvată a lui, în zona străzii Próżna şi a Pieţei Grzybowski, organizatorii încearcă să recreeze atmosfera, imaginea lui de odinioară, iar lumea evreilor polonezi, descrisă atât de pitoresc de Isaac Bashevis Singer, prinde iar viaţă.
Programul festivalului cuprinde concerte din cele mai diverse genuri, de la cantori până la klezmer şi jazz, întâlniri cu reprezentanţii comunităţii, cu scriitori, expoziţii de fotografie, desen, grafică, prelegeri, proiecţii de filme, ateliere pentru copii, ateliere de bucătărie evreiască, vizite ghidate prin zonele locuite cândva de evrei, celebrarea comună a şabatului – o masă imensă întinsă în piaţa Grzybowski, la care vor participa o mie de persoane, întâlnire cu rabinul Matti Pawlak – primul rabin polonez aflat în fruntea comunităţii după 1989, excursie cu bicicletele prin Varşovia evreiască. În seara zilei de 4 septembrie, festivalul se va încheia cu intonarea unui „cântec de leagăn pentru memorie", lângă Monumentul Eroilor Ghetoului.