Mihai Ritivoiu este pianistul lunii septembrie la St Martin-in-the-Fields, în Trafalgar Square

Tinerii muzicieni români din Londra se află din nou, pe data de 27 septembrie, în prim planul prestigioasei serii de concerte organizate de Institutul Cultural Român din Londra pe scena de la St. Martin-in-the-Fields. Pianistul Mihai Ritivoiu, care îşi aprofundează în prezent studiile la Guildhall School of Music and Drama, va susţine recitalul programat în cadrul seriei „Pianists of the World", una dintre cele mai iubite dintre seriile organizate de instituţia muzicală din Trafalgar Square. Mihai Ritivoiu va prezenta un program care include piese de Scarlatti, Enescu, Chopin şi Ravel.

„Seria Tinerilor Muzicieni Români” prezentată de ICR la St Martin-in-the-Fields a inclus, începând din 2011, recitaluri susţinute de Matei Bucur Mihăiescu, Andrei Licăreţ, Victor Nicoară, Vlad Maistorovici și Cvartetul Mercury, Sergiu Tuhuţiu sau Alexandra Silocea. Pe data de 10 decembrie programul va contiuna cu un concert susţinut de cvintetul format din Alexandra Văduva – pian, Radu Ropotan – vioară, Francesco Ionaşcu – vioară, George White – violă, Raphael Lang – violoncel.

Pianistul Mihai Ritivoiu (n.1989, Bucureşti) a început să studieze pianul de la vârsta de şase ani. În 2012, a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, iar în prezent studiază la Guildhall School of Music & Drama în Londra, cu profesorul Joan Havill. A susţinut master classes cu Dimitri Bashkirov, Dominique Merlet şi Richard Goode, beneficiind totodată de îndrumarea celebrului pianist Valentin Gheorghiu. Mihai Ritivoiu a câştigat Concursul Naţional „Dinu Lipatti” din Bucureşti în 2010 şi a fost laureatul Concursului Internaţional George Enescu, ediţia 2011. În urma acestor succese, pianistul a fost invitat să înregistreze cel de-al doilea Concert pentru Pian de Rahmaninov cu Orchestra Naţională Radio. Activ atât ca solist, cât şi ca muzician de cameră, Mihai Ritivoiu a concertat în toată România, dar şi în Anglia, Italia, Franţa sau Elveţia. În 2008 şi 2009 a fost bursier SoNoRo. Studiile lui Mihai Ritivoiu în Londra sunt susţinute cu generozitate de Leverhulme Trust şi de Fundaţia Raţiu.


Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk