- 1 February 2024
- Etichete ICR Londra Sfântul Valentin Bronwen Riley Lucy Abel Smith
Institutul Cultural Român Londra sărbătorește Ziua Sfântului Valentin prezentând publicului britanic evenimentul The British Love Affair with Romania / Marea Britanie și România - o poveste de dragoste, susținut de Bronwen Riley - scriitoare, cercetătoare și editor de carte - și Lucy Abel Smith, istoric de artă, lector și jurnalistă la Londra. Întâlnirea cu publicul va avea loc la sediul ICR Londra, joi, 8 februarie 2024, începând cu ora 19:00.
Evenimentul are ca punct de pornire o întrebare la care cele două invitate vor încerca să răspundă prin intermediul mai multor exemple istorice: Cum și de ce, de-a lungul istoriei, britanicii s-au îndrăgostit de români și de România, din vremea regelui Decebal până la actualul rege al Marii Britanii, Charles al III-lea?
De asemenea, scriitoarea Bronwen Riley va dezbate modul în care curentul romantic a conferit noi valențe percepției britanicilor față de România, dar și modul în care aceste idei au fost reflectate în literatură, începând din secolul al XIX-lea și până în prezent.
Cele două invitate vor face cunoscute mai multe povești de dragoste pe cât de impresionante, pe atât de surprinzătoare: un alchimist transilvănean căsătorit cu o londoneză în vremea domniei Reginei Elisabeta I; presupusa poveste de dragoste dintre Lady Arabella Stuart și Prințul Moldovei Ștefan cel Surd, care a zguduit din temelii curtea Regelui James I, sau istoria extraordinarei Maria Grant, care s-a căsătorit cu radicalul C.A Rosetti, unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848.
Cele două invitate vor prezenta un scurt parcurs interesant al unei altfel de istorii, de mare impact și inspirație, pornind de la creația literară romantică până ȋn zilele noastre. Lucy Abel Smith și Bronwen Riley vor face, de asemenea, o prezentare a Festivalului de Carte „Transilvania”, organizat și în anul acesta în satul Richiș, județul Sibiu, în perioada 12-14 septembrie.
Bronwen Riley este scriitoare, lector și editor, zona specială de cercetare fiind istoria și lumea clasică. De asemenea, activitatea ei include cercetări și scrieri asupra istoriei Daciei și dacilor, asupra artei bizantine și asupra Transilvaniei. A scris, între altele, „Journey to Britannia”, „Transylvania”, „Great Yarmouth Row Houses” și „Greyfriars' Cloister”. Scrie în mod regulat despre așezări sau case de țară, antichități, grădini, colecții și patrimoniu pentru publicații precum Country Life, Gardens Illustrated și BBC History Magazine. De asemenea, descrie călătorii literare și istorice, îndeosebi despre Balcani și Marea Britanie. Este directorul „Transylvanian Book Festival”/ Festivalul de Carte „Transilvania”.
Lucy Abel Smith este istoric de artă, lector și jurnalist. A fost director și președinte al Specialtours, organizând tururi ghidate în Europa timp de 30 de ani, până când a părăsit compania în 1989 pentru a se concentra asupra scrisului. Autoare a cărții „Praga: Ghid” (John Murray, 1991), ea continuă cercetările referitoare la conacele din Cehia. A fost președinte al Gloucestershire Art Funds și președinte al European Friends of the Attingham Summer School. În prezent este director al „Reality & Beyond”. Este colecționar de artă contemporană, organizând o bienală în spațiul propriu pentru Quenington Sculpture Trust. Îndrăgostindu-se de România în primul său tur pentru Specialtours în anii '80, Lucy a restaurat o mică fermă în Transilvania, unde organizează, împreună cu Bronwen Riley, „Transylvanian Book Festival” /Festivalul de Carte „Transilvania”, în satul Richiș. În prezent, scrie cea de-a doua ediție „Blue Guide” pentru regiunea Văii Târnavei Mari din Transilvania.