Ziua Europei este sărbătorită la data simbolică de 9 mai, pentru a marca Declarația ministrului de externe francez Robert Schuman din 1950, prin care acesta propunea un plan de cooperare economică între Franța și Germania. Astfel, data de 9 mai reprezintă un moment în care se sărbătorește pacea și unitatea în Europa. Reprezentanțele Institutului Cultural Român din străinătate organizează o serie de manifestări culturale pentru a marca Ziua Europei.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA BUDAPESTA marchează Ziua Europei prin organizarea unui concert de jazz, la Opus Jazz Club, în data de 10 mai 2018, cu participarea formației Elena Mîndru Finnection. Partenerii evenimentului sunt Budapest Music Center și Institutul Finlandez prin programul TelepART. Quintet-ul finlando-român (Elena Mîndru, voce; Sampo Hiukkanen, vioară și saxofon; Tuomas J. Turunen, pian; Mikko Pellinen, contrabass; Jonatan Saarikoski, tobe) creează o atmosferă distinctă prin ritmuri clasice și moderne de jazz întrepătrunse cu elemente ale muzicii tradiționale românești.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN „MIHAI EMINESCU“ DE LA CHIȘINĂU, în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova, organizează un concert, cu prilejul Zilei Europei. Evenimentul va avea loc în data de 15 mai, la Sala cu Orgă. Concertul va fi susţinut de Orchestra Naţională de Cameră a Sălii cu Orgă, sub bagheta maestrului Cristian Florea şi Corul Naţional de Cameră a Sălii cu Orgă, condus de Ilona Stepan cu soliştii: Elena Croitoru (vioară), Cristian Florea (violoncel), Anna Strezeva (orgă), Nadejda Erhan (pian), Ion Negură (flaut), Ştefan Negură (nai), Olga Borisov (vioară), Vladimir Taran (fagot), Iurii Frotovcean (clarinet) şi Iulia Maximova (flaut piccolo). Evenimentul face parte din proiectele strategice şi de diplomaţie culturală pe care instituţia le va desfăşura pe întreg parcursul Anului CENTENAR. Programul concertului va cuprinde lucrări celebre ale unor compozitori români şi europeni, iar evenimentul se va încheia cu Imnul Europei - Oda Bucuriei din Simfonia a IX-a de L.W. Beethoven.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA LISABONA marchează Ziua Europei prin lansarea volumelor al treilea şi al patrulea din Antologie de Literatură Universală, în data de 9 mai 2018. Evenimentul va fi organizat la sediul reprezentanţei Uniunii Europene la Lisabona şi va fi urmat de o conferinţă de presă. Secţiunea dedicată literaturii române va cuprinde aproximativ 25 de pagini, și va conține următoarele texte: Mihai Eminescu: Hyperion — A estrela da manhã, din Poesias, Lucian Blaga: Sol ibérico, din Nas Cortes da Saudade: Antologia poética, Lucian Blaga: O versificador, din Nas Cortes da Saudade: Antologia poética, Dinu Flămând: [a janela entreaberta vende na rua], din Sombras e Falésias, Dinu Flămând: [já não terás de encher de cera], din Sombras e Falésias, Nicolae Prelipceanu: Substituição, din fantomateca, Nicolae Prelipceanu: A biblioteca fatal, din fantomateca, Ioan Es. Pop: [se não me tivessem forçado a falar], din Unelte de Dormit, Ioan Es. Pop: [há quatro gerações que nas traseiras da nossa casa corre] din Unelte de Dormit, Ioan Mureşan: O telhado, Mihail Sadoveanu: Excerto de Um drama na floresta, Lucian Vasilescu: Todos os espelhos, Ion Luca Caragiale: Excerto de A Carta Perdida.
ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA, în colaborare cu Academia Franceză din Roma şi Conservatorul de Muzică „Santa Cecilia“ din Roma, sărbătorește Ziua Europei printr-un concert intitulat „Europa in Musica“. Evenimentul va avea loc la Conservatorul de Muzică „Santa Cecilia“, în data de 9 mai 2018. Concertul va fisusținut de violonista Clara Cernat și de pianistul francez Therry Huillet. În program vor fi interpretate partituri ale compozitorilor: George Enescu, Ciprian Porumbescu, Lili Boulanger, Edvard Grieg, Thierry Huillet și Paul Dukas.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA STOCKHOLM, în colaborare cu Ambasada României în Norvegia și cu Academia de Muzică a Norvegiei, organizează concertul „Centenarul României - o întâlnire muzicală în fiordurile norvegiene“. Evenimentul va fi dedicat atât Centenarului, cât și Zilei Europei. În deschiderea serii, vor fi susținute alocuţiuni din perspectiva Președinției române a Consiliului UE din 2019. Evenimentul va fi inaugurat oficial de Ambasadorul României la Oslo. Muzicienii Dragoş Cantea (pian), Sondre Hoymer (chitară), Anamaria Trifanov (vioară) și Benedikte Sofie Ribe (soprană) vor interpreta lucrări de: Constantin Silvestri – Bacchanale, Ion Voicu – Dimineaţa după nuntă, Edvard Grieg – En svane and Solveig’s song, Paul Constantinescu – Joc dobrogean, Ciprian Porumbescu – Baladă, Edvard Grieg – Dansuri norvegiene, numerele 1 şi 2, Op. 35, Oystein Sommerfeldt – Norwegian Landscape, Eyvind Alnaes – Where you led the way, In the season of lilacs, Last trip, Grigoraș Dinicu – Hora Staccato.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA TEL AVIV organizează „Manifestări dedicate Zilei Europei în Israel“, în perioada: 7-14 mai 2018, în colaborare cu Ambasada României în Israel. Manifestările vor fi organizate la Universitățile din Ierusalim, Haifa și Beer Sheva. În cadrul evenimentului, fiecare stat european participant va fi reprezentat de un stand naţional. România va fi prezentă la acest eveniment printr-un stand de informare, unde vor fi oferite materiale de interes general, vor fi aduse în atenţia studenţilor israelieni oportunităţile de studiu în România, precum şi programul Lectoratului de Limba Română de la Universitatea din Tel Aviv. La stand vor fi prezentate activităţile şi evenimentele organizate de ICR Tel Aviv, printre care şi cursurile de limba română. De asemenea, vor fi distribuite materiale turistice și de promovare. Programul evenimentelor: 7 mai, Universitatea Ebraică din Ierusalim – Eurofest; 9 mai, Universitatea din Haifa – European Market și 14 mai, Universitatea Ben Gurion din Beer Sheva – Europe Day Fair.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA VARŞOVIA, în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene la Varşovia, organizează o dezbatere cu titlul „Modernitate şi modernizare europeană. România 1918-2018“, cu participarea istoricului Adrian Cioroianu, în data de 14 mai. Dezbaterea, inclusă în programul de evenimente dedicat Centenarului Marii Uniri, subliniază rolul pe care l-a ocupat şi îl ocupă România în Europa, începând din perioada modernă a sfârşitului secolului al XIX-lea şi până în prezent. Cu această ocazie, Adrian Cioroianu îşi va prezenta volumul Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor, apărut anul acesta în Polonia la Editura Amaltea, în traducerea scriitorului şi publicistului polonez Bogumił Luft, fost ambasador al Republicii Polone la Bucureşti şi Chişinău. Partenerul de dialog al lui Adrian Cioroianu va fi chiar autorul versiunii poloneze a volumului Cea mai frumoasă poveste, Bogumił Luft.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA VIENA marchează Ziua Europei printr-un concert al pianistei Adriana Paler-Nicolescu, organizat la sediu, în data de 7 mai 2018. Recitalul, cu o durată de o oră şi jumătate, cuprinde următorul repertoriu: Domenico Scarlatti ‒ 3 sonate (K.141, K.1, K.466), Ludwig van Beethoven ‒ Sonata în re major op.10 nr. 3, Alexander Zemlinsky ‒ Waldseligkeit, Franz Liszt - Studiu dupa un capriciu de Paganini in la minor, nr. 6, György Kurtag ‒ 6 piese din Suita Jatekok (vol.VI, VII, IX): Doina; Stele; Rodica lui Ionescu, Martha lui Kurtag; Preludiu şi Choral; Fanfare, Maurice Ravel ‒ Valsuri nobile şi sentimentale, Franz Liszt ‒ Vallee d'Obermann (din ciclul Ani de pelerinaj).