- Etichete Literatura
scriitor român, epigramist, gurmand şi iubitor de vinuri, cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel
A fost un avocat şi scriitor român, cunoscut epigramist, gurmand şi iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene. A rămas în literatura română prin epigramele sale.
Este fiul cel mai mare al lui Osvald Teodoreanu, avocat ieşean de renume şi al Sofiei Teodoreanu, fiică a compozitorului Gavriil Muzicescu, profesoară la Conservatorul din Iaşi. Este fratele mai mare al romancierului Ionel Teodoreanu.
Urmează ciclul secundar la Liceul Naţional (1906-1910) şi la Liceul Internat din Iaşi (1910-1914), unde printre dascăli se numără şi prozatorul Calistrat Hogaş. Absolvent al unei şcoli de ofiţeri, în timpul primului război mondial este mobilizat şi participă la luptele din Transilvania şi din Moldova, fiind grav rănit. Obţine licenţa în drept în 1920 şi e numit magistrat la Turnu Severin. Profesează doar şase luni, principala ocupaţie fiind cea de expert oenologic. În 1930 fusese cooptat în conducerea Teatrului Naţional din Iaşi şi în 1934 se angajează ca funcţionar la Fundaţiile Regale.
Primul volum publicat a fost Hronicul măscăriciului Vălătuc, un tablou de moravuri scris în cheie umoristică, populat de o serie de personaje colorate caracterizate prin intermediul farsei, aducându-i scriitorului preţuirea unor critici prestigioşi, precum Paul Zarifopol. Marele critic literar George Călinescu a comparat romanul cu "Gargantua şi Pantagruel". Genul proxim al celor opt texte - unele în proză, altele în versuri şi fiecare de altă factură stilistică, având ca ramă pretextul manuscrisului găsit - ar fi povestirea, iar diferenţa specifică - pastişa cu efecte comice a stilului cronicăresc şi a graiului moldovean, întreţesute ingenios, dar nesilit cu neologismul tehnic (oenologic şi gastronomic) şi cu citatul erudit.
După debutul literar cu volumul Hronicul măscăriciului Vălătuc activitatea literară a continuat însă mai mult intermitent. În anii '30 i-au apărut două volume de epigrame: Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai şi Vin şi apă, trei cărţi de proză: Mici satisfacţii, Un porc de câne şi Bercu Leibovici şi două volume de publicistică diversă, sub genericul Tămâie şi otravă. Poeziile apar în volumul Caiet din 1938. A scris în colaborare cu Adrian Maniu basmul dramatizat Rodia de aur, pus în scenă la Naţionalul bucureştean în stagiunea 1929/1930. În 1957, 1966 şi 1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 un volum, tot antologic, de Versuri. În anul 1973 apare postum volumul Gastronomice, reeditat în 2000. A colaborat, de asemenea, la numeroase traduceri ale operelor lui N.V. Gogol, Jaroslav Hašek, Anatole France, Prosper Merimee.
Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat şi oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziţia spirituală faţă de ordinea de lucruri din regimul comunist. Din păcate, unele dintre textele ce i se atribuie, mai mult vulgare decat spirituale, nu îi aparţin, iar altele circulă în mai multe variante care nu îi mai pot fi atribuite epigramistului.
Pasiunea sa de gurmand şi iubitor de vinuri se baza pe calităţile sale gustative remarcabile. Este îndeobşte cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării şi categorisirii degustării produselor obţinute din struguri, adică vinuri şi coniacuri. Calităţile sale gustative şi experienţa deosebit de variată şi complexă pe care o avea în degustarea vinurilor româneşti, în special, îl făcea capabil să identifice cu o "precizie uluitoare" nu numai soiul de vin, podgoria şi anul fabricaţiei, ba chiar şi alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul, cât de pur era acesta (în sensul folosirii unei singure varietăţi de, să zicem, Muscat Otonel), regimul pluvial al anului respectiv în locul unde se găsea via etc.
A scris şi un Tratat despre vinuri, coniacuri şi tehnica degustării acestora, care din păcate, rămânând doar în manuscris, este astăzi considerat pierdut.
Un alt epigramist celebru, Mircea Ionescu Quintus, sintetizează preţuirea unanimă:
"Să-nchinăm paharul / Pentru Păstorel
N-a fost nici Cotnarul / Mai spumos ca el."
Surse:
http://www.crispedia.ro/Alexandru_O__Teodoreanu
