- Etichete Literatura
om de teatru şi literat polivalent a adus prin opera sa dramatică, regizorală şi pedagogică o contribuţie însemnată la evoluţia teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale
Este fiul cel mai mare al invăţătorului loan Gh. Popa şi al Aspasiei. Şcoala primară a urmat-o în Călmăţui, unde tatăl său era învăţător. La Iaşi urmează cursurile primelor cinci clase de liceu la Liceul Costache Negruzzi, iar ultimele două clase liceale la Liceul Naţional, pe care-l absolvă în 1914. Din 1914 e student al Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi, urmând în paralel şi Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică si, pentru scurta vreme, Şcoala de Belle Arte.Prima incercare dramatica, in 1907, cu o „tragedie cumplita, strict actuala".
Debutează în literatură ca elev. S-a înscris la Conservatorul ieşean şi, pentru un timp, la Facultatea de Drept; devine pedagog la Liceul Internat pentru a-şi asigura situaţia materială. Între anii 1916 şi 1917 a urmat Şcoala de ofiţeri de rezervă şi a luat parte la luptele de la Oituz, cu Regimentul 12 Infanterie din Bârlad. A participat la şedinţele cenaclului literar Academia Bârlădeană (1917 – 1919), a fost actor al Teatrului Naţional din Iaşi (1918), s-a stabilit în Bârlad în 1919. Mai târziu a revenit în Iaşi, unde se căsătoreşte cu Getta Kernbach; devine ajutor de pictor la Teatrul Naţional din Bucureşti (1923), pictor scenograf, secretar literar (1925 – 1926), secretar al Societăţii Autorilor Dramatici (1923 – 1924). În cadrul Grupării teatrale "Atelier" (1923 – 1924) a predat cursul de Istoria Costumului şi Decorului. Director de scenă la Teatrul Popular Bucureşti (1924). Montează piese la Teatrele Naţionale din Craiova şi Cernăuţi. A fost, de asemenea, director general al Teatrului Naţional din Cernăuţi (1927 – 1929) unde a montat 41 de premiere şi reluări. Acolo a creat primul teatru românesc de păpuşi şi marionete, a deschis un ciclu de audiţii muzicale însoţite de conferinţe. În perioada 1929 - 1933 a fost regizor la Teatrul "Regina Maria". Apoi se dedică în exclusivitate scrisului (1933 – 1938). În 1937 participă la Paris cu machete de decoruri de teatru, ceea ce i-a adus conferirea Legiunii de onoare din partea guvernului francez. În 1934 este inspector delegat cu organizarea teatrului sătesc, iar în 1938 este director al Teatrului Muncitoresc "Muncă şi Voie Bună" (1938). A fost profesor suplinitor la catedra de Dicţiune, dramă şi comedie a Conservatorului din Bucureşti, în anul şcolar 1943 – 1944.
S-a dovedit şi un scriitor de mare talent, autorul unor piese apreciate de marele public precum şi de critica literară. Amintim lucrări în proză precum : Sfârlează cu fofează, Meşterul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu (Biografia lui Aurel Vlaicu, pionierul aviaţiei), Velerim şi Veler Doamne (Ecranizat sub titlul Osânda)
În portetul pe care E. Lovinescu i-l face lui Victor Ion Popa în Memorii, cu adevarat izbitor este calificativul de „om al Renaşterii". Dacă n-a fost cu adevarat un uomo universale, autorul Ciutei a fost, în schimb, un talent plurivalent, forţat să se manifeste în cele mai variate domenii. Desenul, muzica, regia, arta teatrului în general, Popa şi le însuşise temeinic, având în acest sens chiar studii de specialitate. În schimb, meseriile auxiliare, exercitate într-o perioadă dificilă, de tribulaţii, au fost rodul unor aptitudini şi al unui entuziasm rar întâlnite. Din această admiraţie mistuitoare pentru artă s-a născut o producţie literară bogată, variată, cu suişuri şi coborâşuri. Popa a fost prea dăruit creaţiei, ca să-şi supravegheze cu spirit critic prolificitatea. Zona în care autorul s-a dovedit cu adevărat personal nu este, cum s-a spus de obicei, teatrul, cam schematic şi cu o rezolvare unilaterală a conflictului, ci proza care, prin înscenări subtile, deconspiră o adevarată mitologie a prejudecăţilor, mai degrabă, e drept, cu mijloacele farsei dramatice decât cu cele ale prozei moraliste. Paradoxal este, că, deşi Popa s-a dovedit mai versat în piesele de teatru, scrise ireproşabil din punctul de vedere al replicii, nu dramaturgia a profitat substanţial de pe urma acestei virtuozităţi, ci proza care a asimilat epic dialogul, replica naivă şi insinuantă, cu ajutorul cărora latura expozitivă, aparent facilă, se transformă de fiecare dată într-un conflict subteran de rezonanţă estetică.
Piesele sale alternează între tabloul idilic care face sa dispară contradicţiile realităţii şi drama sumbră, cu referire de critică socială, cu final ce alunecă spre tragic. Pentru tematică se refugiază în lumea burgheză, sătească, viaţa pitorească, sau în liniştea târgului patriarhal. Victor Ion Popa a considerat că piesele sale au nevoie de cultivarea tradiţiei patriarhale, respectiv de combatarea arivismului şi a prostiei.
Din variata sa creaţie dramaturgică se desprind câteva lucrări care relevă preocuparea pentru dramă şi pentru comedia sentimentală:
• Muşcata din fereastră, 1928
• Take, Ianke şi Cadâr, 1933
• Acord familiar
Surse:
http://www.autorii.com/scriitori/victor-ion-popa/
