„Între lumi“ – expoziție și conferință Ieromonahul Pantelimon Șușnea de la Mânăstirea Oașa

intre lumi - expozitie si conferinta  Ieromonahul Pantelimon Susnea de la Manastirea Oasa

Institutul Cultural Român de la Viena în colaborare cu Asociația Culturală Musikforum Europa din Arad organizează în perioada 7-26 februarie 2016, la Galeria ICR Viena, expoziția „Între lumi" semnată de Ieromonahul Pantelimon Șușnea. Vernisajul are loc în data de 7 februarie, de la ora 17.00, în prezența Ieromonahului Pantelimon Șușnea și a curatorului expoziției Sorin Scurtulescu. De la ora 18.00 Ieromonahul Pantelimon Șușnea susține conferința intitulată „Între lumi", urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu publicul. Seara continuă cu un recital de cântări ortodoxe susținut de Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin" din Arad, iar flautistul Constantin Talmaciu va completa programul muzical.

Expoziţia „Între lumi" este compusă dintr-o selecţie de 20 de fotografii şi două icoane realizate de Ieromonahul Pantelimon Şuşnea de la Mânăstirea Oaşa. Expoziţia vrea să surprindă subtilitatea conexiunii continue dintre cer şi pământ şi invers. Cele două lumi sunt: lumea de jos, terestră, fizică, reprezentată de pământ şi lumea de sus, cerească, sprirituală reprezentată vizual de cer (în fotografie) şi de către icoană (în pictură). Reprezentative pentru lumea terestră sunt fotografiile care surprind personaje statice sau dinamice, într-un interior larg, cum sunt cele realizate la stână, ori personaje singulare prezentate ca mici contrapuncte în peisaj, printr-un contrast de cantitate.

Pentru o apropiere mai mare de subiect, Ieromonahul Pantelimon Şuşnea pătrunde fotografic portretul captând profunzimea psihologică specifică celor mai bune picturi de Rembrandt. El surprinde condiţia umană prin privirea unor femei în vârstă, care ne descoperă înţelesul profund al vieţii şi nostalgia raiului.

Poezia eclerajului, contemplaţia, timpul care stă în loc, gândul la cer, acţiunea ca rugăciune, ar putea fi doar câteva cuvinte care descriu starea generată de aceste compoziţii fotografice. Partea cea mai amplă este compusă din peisajele panoramice care surprind şi completează cele două lumi cât şi pasajul dintre ele.

Peisajele cât şi portretele nu au caracter documentar, ele sunt compoziţii poetice/vizuale, complexe. Muntele de pe care Ieromonahul Pantelimon contemplă lumea vizualizând-o cât mai larg şi cuprinzând cât mai mult din spectacolul coloristic şi plastic, este un loc iniţiatic, un pasaj între cer şi pământ. Cerul îşi face apariţia tot mai pregnant dezvăluindu-şi prezenţa când dinamic, baroc, prin norii săi spaţiali, când misterios, prin aburul care ne provoacă să ghicim fragmente sau să păstrăm destul loc tainic pentru închipuirea noastră. Fotografiile din această serie nu ne spun totul chiar dacă aparent sunt de o claritate frapantă, lăsând loc contemplaţiei. În câteva imagini apare silueta arhitecturală a bisericii, a mânăstirii sau a clopotniţei, element aşezat întotdeauna în relaţie cu un alt personaj important în fotografiile sale, lumina.

Lumina diurnă sau nocturnă, de dimineaţă, ori cea de la apus, lumina prin ceaţă ori prin aerul senin joacă un rol foarte important în scenografia secretă şi bine intuită de către Ieromonahul Pantelimon Şuşnea.

Observăm cum, prin compunerea celor 22 de lucrări, avem prezentă în faţa ochilor întreaga creaţie care ne trezeşte conştiinţa universalităţii şi dorul de absolut. (Sorin Scurtulescu)

 

Ieromonahul Pantelimon Șușnea este temeinic instruit în şcoala de pictură de la Timişoara unde l-a avut profesor 5 ani pe Constantin Flondor. În 1999, lucrarea sa de diplomă, Pictura iconostasului şi icoanele portabile, coordonată de prof. Constantin Flondor, este cuprinsă în proiectul de restaurare realizat de arh. Radu Mihăilescu pentru vechea biserică de la Piatra Scrisă, jud Caraş-Severin.

După intrarea în monahism (1999), ia parte la pelerinaje şi călătorii de documentare în vechi vetre monahale, muzee şi ateliere contemporane din România, Muntele Athos, Macedonia, Serbia, Germania.

Participă cu lucrări la o serie de expoziţii de fotografie. Cu acest prilej susţine conferinţe despre imagine adresate studenţilor în Timişoara, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu etc. Printre cele mai reprezentative expoziţii ale sale sunt: 2011, OAŞA - Expoziţie de fotografie - fotoreporterul Iulian Ignat şi Ieromonahul Pantelimon Şuşnea, Muzeul „Franz Binder", Sibiu; 2012 OAŞA - Expoziţie de fotografie - fotoreporterul Iulian Ignat şi Ieromonahul Pantelimon Şuşnea,  Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Bucureşti.

În 2011, alături de invitaţii Dragoş Lumpan, Dinu Lazăr, Sorin Onişor, Mihai Moiceanu, Horea Preja şi Andrei Butuman, coordonează workshop-uri de artă fotografică derulate în incinta mânăstirii.

Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin" a fost înfiinţat în anul 2008, de către un mic grup de tineri, absolvenţi ai Seminarului Teologic Ortodox din Arad, conduşi de Daniel Alb. Grupul Psaltic şi l-a ales ca ocrotitor pe marele imnograf şi teolog, ultimul scriitor patristic, Sf. Ioan Damaschin datorită importanţei pe care sfântul o are în latura liturgică a cultului bisericesc, dar şi în cea muzicală. Corul interpretează muzică bisericească de tradiție bizantină, colinde și cântece patriotice. A desfășurat activități misionare în Mitropolia Banatului, în eparhiile învecinate, dar și în străinătate, la Dortmund și Praga. Grupul a susținut mai multe concerte în Arad, Timișoara și Hunedoara. În anul 2014, a participat la Concursului Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul" organizat de Patriarhia Română, unde au obținut premiul al doilea.

Constantin Talmaciu este absolvent al Conservatorului de muzică „George Enescu" din Iaşi (1986). A obținut premiului I la două concursuri naționale, în 1982 la Festivalul Național al Muzicii Românești și în 1984 la Festivalul Artei și Creației Studențești, București. De la angajarea în anul 1987 ca prim flautist în orchestra simfonică a Filarmonicii din Arad, Constantin Talmaciu a desfășurat o intensă activitate solistică și camerală. A avut apariții solistice în aproape toate sălile de concert din România, precum și în străinătate la Budapesta, Szolnok, Viena, Baden bei Wien, Duesseldorf, Sevilla, Cordoba, Barcelona, Ferrara, Stockholm. Din anul 1993 este membru al orchestrei Europasymphony, ocupând poziția de prim flautist. De asemenea este membru al formației camerale Trio Presto. Începând din anul 1998, Constantin Talmaciu este membru al orchestrei Wiener Residenzorchester unde este invitat în mod frecvent să preia partituri solistice.

Parteneri: Mânăstirea Oașa, Zid Gallery

 

Evenimentul se desfășoară în limba română. Intrarea este liberă.