- 1 August 2023
- Tags ICR Chișinău Tabără de scriere creativă
Tabăra de scriere creativă „Leonard Tuchilatu”, organizată de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în calitate de partener tradițional, în colaborare cu Atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviţă”, Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu” din Chișinău și Revista „Timpul din România” are loc, anul acesta, în perioada 2-6 august 2023, la Glodeni. La eveniment vor participa 11 scriitori din Republica Moldova și România, cursurile fiind moderate de Șerban Axinte (România), Dumitru Crudu (R. Moldova) și Nicolae Corlat (România).
Aflată la cea de-a șaptea ediție, Tabăra de Literatură „Leonard Tuchilatu”, are în acest an o notă distinctă deoarece vor participa și doi compozitori și cântăreți care vor pune pe muzică creațiile rezultate din activitatea taberei, spre deosebire de celelalte ediții care aveau loc la Orheiul Vechi și unde participau doar poeți. O altă noutate este că în ultima zi a taberei se va organiza un concert, unde vor fi prezentate cântecele compuse după poeziile scrise la Glodeni. Același concert urmează să fie prezentat și în sala cu coloane a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” din Chișinău. Față de alte ediții , a fost extinsă și limita de vârstă, astfel că nu vor participa doar scriitori tineri, ci și scriitori aflați la primele cărți sau intrați pe nedrept într-un con de umbră, într-o încercare de a-i ajuta să se relanseze.
Toate creațiile scrise în această perioadă vor fi publicate în revista „Timpul din România” și, ulterior, acestea vor vedea lumina tiparului într-o antologie. Amintim că până acum au avut loc șase ediții ale Taberei de Literatură „Leonard Tuchilatu” și au fost publicate trei antologii de proză și de poezie. Mulți dintre tinerii scriitori care au participat la edițiile trecute ale taberei sunt în prezent scriitori cunoscuți, publicând cărți la edituri prestigioase și câștigând premii de răsunet: Andrei Dosa, Ion Buzu, Anatol Grosu, Ana Donțu, Maria-Paula Erizanu, Irina Brumă, Virgil Botnaru, Cătălina Balan, Ecaterina Bargan (Ecaterina Ștefan), Emanuela Sprânceană (Iurkin), Victor Țvetov, Aura Maru, Aurelia Borzin, Vadim Ungureanu, Teodor Bordeianu, Carolina Vozian (Sașa Zara), Vitalie Colț, Artiom Oleacu, Artur Cojocaru, Veronica Ștefăneț, Augustina Visan, Natalia Graur.
Proiectul are ca obiective creşterea nivelului de profesionalism în domeniul scrierii al tinerilor poeţi şi prozatori; reflectarea realităţilor cotidiene; încurajarea viziunii creative şi sporirea interesului faţă de literatură; consolidarea unui liant între generaţii; schimbul de experienţă între profesionişti şi începători din R. Moldova şi România. Aceasta este singura tabără de poezie şi proză de acest fel din Republica Moldova, în condițiile în care în Europa aceste tabere sunt foarte populare şi numeroase. Pe parcursul celor 4 zile cât va ţine tabăra, profesorii invitaţi vor ţine cursuri despre cum se scrie o poezie, un roman, o povestire sau o nuvelă, iar tinerii scriitori şi poeţi îşi vor perfecţiona arta scrisului, scriind proză şi poezie, în care vor reflecta, împreună, realitatea basarabeană sau românească.