După ce a fost găzduită în capela São Bartolomeu din Catedrala Patriarhală din Lisabona şi de către Muzeul Naţional de Arheologie, expoziţia itinerantă de icoane ortodoxe româneşti, intitulată " ICOANA - LUMINA SUFLETULUI "şi semnată Călin Horia Vădan, va putea fi vizitată, în ultima etapă a periplului său lisabonez, la Institutul Cultural Român din capitala Portugaliei, în perioada 3 noiembrie - 15 decembrie 2010. Este cel de-al treilea an consecutiv când ICRL promovează, la Lisabona, proiectul Expoziţiilor itinerante de icoane ortodoxe române şi ateliere de creaţie.
Icoana – lumina sufletului
Prezenţă tăcută şi luminoasă, icoana conferă sufletului o sensibilitate aparte. La fel cum florile simt razele soarelui şi se deschid, tot astfel lumina icoanei aduce sufletului bucurie.
Înzestrat de Dumnezeu cu simţul veşniciei, sufletul conştientizează nevoia de dezlipire de cele pământeşti şi, în această înţelegere, el va fi mereu dornic de desăvârşire, de plinătate, de a ajunge dincolo de hotarele timpului şi stricăciunii.
Din această perspectivă, icoana ne cheamă la un neîncetat urcuş, prin mărturia pe care o aduce fiind o invitaţie la călătorie în lumea de dincolo, spre Cer.
În dorul sufletului de a se împărtăşi de Domnul, înfloresc pe buzele noastre rugăciuni care cheamă ajutorul Maicii Domnului, al Sfinţilor, al tuturor Puterilor îngereşti. Cine cinsteşte icoana, cinsteşte persoana celui reprezentat, iar aceasta îi este de trebuinţă sufletului pentru a spori în evlavie şi a-şi dărui puterea simţitoare ca să rodească în rugăciune.
Năzuinţa de a face perceptibil nevăzutul se împlineşte în Biserică prin arta liturgică (prin cântec şi culoare), gândire teologică şi viaţă duhovnicească. Privită cu ochii sufletului, Biserica este împăcarea cerului şi a pământului, împletirea celor cereşti şi a celor pământeşti, datorită prezenţei lui Hristos. Calea spre însuşirea învăţăturii lui Hristos este împlinirea poruncilor şi cinstirea tainelor Bisericii.
Există paradoxuri care depăşesc puterea noastră de înţelegere, însă în Biserică ele sunt asumate ca şi trăire. Rugându-ne singuri dinaintea icoanelor, ni-i facem pe sfinţi împreună-rugători, aceasta fiind împlinirea făgăduinţei lui Hristos „că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor" (Matei 18, 20).
De puterea rugăciunii dinaintea icoanelor Însuşi Domnul ne-a încredinţat. Bolnav fiind de lepră, regele Abgar al Edesei îşi trimite un servitor pentru a-L chema pe Hristos să-l vindece. În marea Sa milostivire, Domnul Îşi împrimă pe un ştergar minunatul Său Chip, trimiţându-i-l spre vindecare regelui.
Icoană prin excelenţă, Mahrama este cel dintâi Chip, dăruit direct de Prototip şi care le legitimează pe toate celelalte: al Născătoarei de Dumnezeu, al Apostolilor şi al tuturor sfinţilor din calendarul creştin. Acesta este momentul de naştere a icoanei.
Icoana se defineşte, înainte de toate, ca discurs teologic în imagini, care reflectă într-un limbaj pictural puternic structurat credinţa creştină de la origini. Această slavoslovie sau dreaptă-înţelegere are ca temei Scripturile (Vechiul şi Noul Testament), Tradiţia Apostolică şi învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.
Icoana ne face intrarea nu doar în Biserică, ci şi în viaţă, pentru că în lumina ei vedem în cel de lângă noi un „fiu al Învierii". Icoana dezvăluie ceea ce potenţial omul este chemat să devină: din chip întru asemănare a lui Dumnezeu. În icoană, trupul omenesc este eliberat de legile materiei, timpului şi spaţiului. Redus astfel la formele şi proprietăţile sale originale, chipul omenesc este veşnic şi asemenea lui Dumnezeu, Care i-a servit drept model.
Icoana ne dă putinţa nu doar de a ne aţinti privirea către Împărăţie, ci şi de a ne lăsa priviţi de ea.
Călin Horia Vădan
