„Festival del pensiero in/verso”: lectură de poezie italo-română la Institutul Român de la Veneţia, în cadrul Venice Art Night

Sâmbătă, 21 iunie 2014, începând cu orele 19,00, în sala „Marian Papahagi” a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, va avea loc serata de poezie intitulată „Festival del pensiero in/verso”, eveniment inclus în programul de manifestări Venice Art Night. Invitaţi la eveniment sunt poeţii Severino Bacchin, Bluer (Lorenzo Viscidi), Natasha Bondarenko, Gianfranco Chinellato, Ştefan Damian, Marco Marangoni, Marina Moretti, Enzo Santese, serata fiind coordonată de cel din urmă.

În ziua cea mai lungă a anului, de la apusul soarelui până în miez de noapte, “arta se întoarce pentru a elibera noaptea la Veneția”, mai bine spus artele, mai ales că străzile și piațetele vor fi ocupate de muzică, cinema, literatură, poezie etc., va fi o noapte de contaminare culturală. Printre instituțiile de cultură ce vor rămâne deschise până în miez de noapte se numără muzee, galerii, fundații, spații publice și private, librării, care vor deschide porțile și vor lăsa vizitarea acestora liberă, pentru cei care doresc să-i descopere.

Institutul Român de la Veneţia a început participarea cu evenimente în cadrul Venice Art Night Veneţia din anul 2013, când a organizat o seară muzicală cu titlul “Muzică şi dansuri din timpul dogilor”. Programul de acest an intitulat „Festival del pensiero in/verso” (Festivalul gândului invers/în vers), este constituit sub forma unei serate de poezie coordonate de profesorul, poetul, scriitorul şi criticul de artă Enzo Santese şi va consta într-o întâlnire de poeţi din România, Veneţia şi Trieste.

Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în colaborare cu Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia şi Primăria Veneţiei.