- Etichete LITERATURA
1 februarie 1852, Haimanale, judeţul Prahova, astăzi I. L. Caragiale - 9 iunie 1912, Berlin
cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români
La 1 februarie 1852 s-a născut, în satul Haimanale, cel care avea să devină cel mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale.
Primele studii le-a făcut între anii 1859 şi 1860 la Biserica Sf. Gheorghe din Ploieşti, pentru ca mai târziu să urmeze Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel" din Ploieşti. Adolescentul Iancu a început să scrie în taină poezii, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanţele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale care era actor şi şef de trupă. Astfel a frecventat pentru o scurtă perioadă Conservatorul de Artă Dramatică, în care alt unchi al său, Costache, preda la clasa de declamaţie şi mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei şi s-a mutat cu familia la Bucureşti.
În 1873 îşi face debutul în publicistică la revista Ghimpele unde colaborează până în 1875 cu versuri şi proză, semnând cu pseudonime precum Car şi Policar. A publicat aici numeroase fabule, epigrame şi parodii. Între anii 1878 şi 1881 a colaborat la Timpul, alături de Eminescu şi Slavici. Din 1896, a colaborat sub diverse pseudonime la numeroase publicaţii dintre care amintim: Lumea veche, Gazeta poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevărul, Foaie interesantă, Literatură şi artă românească, Pagini literare şi altele. Din 1899 a susţinut la Universul seria de Notiţe critice, care a oferit materiale pentru volumul Momente şi schiţe (1901) considerat de critică o capodoperă a genului scurt. În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârşitul anului 1889, Caragiale a înfiinţat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic „Revista spiritistă naţională, organ pentru răspândirea ştiinţelor oculte în Dacia Traiană". Începând cu numărul 11 revista a devenit ilustrată, publicând caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schiţe caragialiene, Moftul român s-a dovedit şi un organ literar. Cu unele întreruperi, revista a apărut până în anul 1902, cu numeroase colaborări.
Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii şi o dramă), nuvele şi povestiri, momente şi schiţe, publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului comic din România, ci şi unul dintre principalii fondatori ai teatrului naţional. Operele sale, în special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic românesc. Caragiale este considerat unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Ioan Slavici. Deşi Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realităţile, limbajul şi comportamentul românilor. Opera sa a influenţat şi pe alţi dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco. Caragiale s-a bucurat de recunoaşterea operei sale pe perioada vieţii sale, însă a fost şi criticat şi desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanţa sa în dramaturgia românească.
La 1 februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat prima piesă de teatru a lui Caragiale, comedia într-un act Conu' Leonida faţă cu reacţiunea. În 1878 a început să frecventeze şedinţele bucureştene ale Junimii, la Titu Maiorescu şi să citească din scrierile sale, pubicându-le în paginile aceleiaşi reviste. Dintre cele mai cunoscute piese de teatru ale sale reţinem: Conu' Leonida faţă cu reacţiunea, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D ale carnavalului.
În 1901 Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat drama Năpasta după o piesă a scriitorului maghiar Kemény István, intitulată „Nenorocul". Acuzaţia a apărut în două articole din Revista literară, semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat justiţiei şi a câştigat procesul, graţie pledoariei avocatului său, Barbu Ştefănescu Delavrancea. Acest fapt a condus la decizia dramaturgului de a se muta împreună cu familia sa la Berlin, în 1904.
În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit în locuinţa sa de la Berlin. Cinci luni mai târziu, sicriul cu rămăşiţele sale pământeşti a fost adus la Bucureşti şi la 22 noiembrie 1912, s-a făcut înmormântarea la cimitirul Şerban Vodă. Delavrancea, în cuvântarea pe care a ţinut-o la biserica Sf. Gheorghe, menţiona: „Caragiale a fost cel mai mare român din câţi au ţinut un condei în mână şi o torţă aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar torţa arde şi nu se va stinge niciodată."
„Convingerea ce o am despre Caragiale este că are una dintre cele mai vioaie inteligenţe ce le poate produce natura, eclectic, bună memorie, momente în care această extraordinară vibratilitate celulară a materiei cenuşii din creieri îl scoate mai presus de el însuşi şi-l face capabil de scrieri literare de mare valoare." -Titu Maiorescu
Surse:
art-zone.ro/literatura/scriitori/Ion_Luca_Caragiale_biografie.html
ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale
