Miercuri, 15 ianuarie a.c., începând cu ora 18:30, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va sărbători ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu, declarată în 2010 „Ziua Culturii Naţionale”.
Cei 164 de ani de la naştere vor fi marcaţi printr-o seară de poezie la care vor participa şase din studenţii care frecventează cursurile de literatură română şi de traducere literară organizate la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia în cadrul convenţiei dintre IRCCU Veneţia şi prestigioasa instituţie veneţiană de învăţământ superior (Kevin Allotta, Constanţa Burlacu, Chiara Cavallin, Nicoleta Cheptea, Monica Crişan, Carolina Pîslaru). Studenţii vor citi poeme ale iubitului poet român şi fragmente din corespondenţa cu Veronica Micle, după care vor împărtăşi publicului veneţian impresiile lor de lectură, în încercarea de a-i transmite acestuia emoţiile şi gândurile prilejuite de întâlnirea lor cu nepreţuita operă eminesciană.
Invitatul special al serii este poetul italian Alessandro Canzian, autorul poemului LUCEAFARUL (prefaţă de Sonia Gentili, Samuele Editore, Fanna 2012), care va oferi publicului o lectură a propriilor versuri şi-i va dezvălui întâlnirea sa cu poetul român şi experienţa de lectură care l-au condus la re-elaborarea capodoperei eminesciene.
Alessandro Canzian locuieşte şi lucrează la Maniago (Pordenone). A colaborat şi colaborează ocazional cu diverse reviste şi bloguri literare (Progetto Babele, Whipart, Books and other sorrows di Francesca Mazzuccato, Blog di Poesia di RaiNews di Luigia Sorrentino). În octombrie 2008 a fondat editura Samuele Editore, care până în prezent a publicat numeroase volume premiate, prefeţe excelente, poezii de Franco Buffoni, Maria Grazia Calandrone, Isabella Vincentini şi alţii, şi a participat la târguri şi prezentări de carte în cele mai mari oraşe italiene (Roma, Milano, Torino, Pordenone, Udine, Napoli, Salone del Libro di Torino, Pordenonelegge, Casa della Poesia di Milano). În articolul „Penisola dei poeti” publicat în 2013 în l’Espresso, Alessandro Agostinelli îl menţionează pe Alessandro Canzian printre cei mai promiţători poeţi din generaţia tânără şi, totodată, îl intervievează, considerându-l ca fiind unul dintre cei mai buni editori italieni de poezie la ora actuală.