Cel mai cunoscut cuplu de artişti români contemporani, Dan şi Lia Perjovschi vor discuta cu publicul la Hayward Gallery de la Southbank Centre, unul dintre cele mai puternice spaţii dedicate artei din Londra, în perioada 27-29 iunie.
Este pentru prima dată când doi români se alătură unui grup de o sută de artişti din peste 40 de ţări pentru un proiect care îşi propune să abordeze problemele societăţii contemporane dintr-o perspectivă inedită. Utilizând ceea ce englezii numesc „lateral thinking“ – un mod de a gândi alternativ, dezbrăcat de prejudecăţi –, Dan şi Lia Perjovschi vor prezenta, dintr-o perspectivă subiectivă, noile căi de exprimare publică într-o lume în continuă schimbare.
De-a lungul unui workshop care va dura trei zile, artiştii români vor vorbi despre importanţa de a face ce e mai bun cu resursele pe care le ai la dispoziţie. Rezultatele discuţiilor de grup al căror scop este cultural şi educativ, vor fi reunite într-un fanzin, publicat special cu această ocazie. De asemenea, participanţii vor putea construi o cronologie personală în funcţie de evenimentele politice, sociale şi intime care i-au marcat.
Parte a Festival of the World, proiectul este un experiment de autocunoaştesre care, pe lângă workshop-uri, inculde şi discuţii, lecturi şi performance-uri.
Dan Perjovschi şi Lia Perjovschi s-au format artistic la Sibiu, în anii grei ai comunismului. Cu timpul, lucrările lor au ajuns să fie exportate în întreaga lume. Dan Perjovschi este singurul artist contemporan român invitat să lucreze la celebrul muzeu MoMa, din New York. Convins că arta trebuie să fie vie şi, deci, efemeră, Perjovschi foloseşte desenul pentru a satiriza marile probleme ale lumii în care trăim. În galerii, desenele sunt făcute întodeauna „la cald“, pe pereţi sau în alte spaţii neconvenţionale, iar viaţa lor durează atât cât este deschisă şi expoziţia. În contrast, lucrările Liei Perjovschi se apleacă spre memorie şi arhivarea trecutului. Instalaţiile ei sunt un melanj de imagini, texte şi obiecte. Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, Lia Perjovschi a demarat mai multe proiecte care să încurajeze libertatea de circulaţie, fie că era vorba despre idei sau informaţie. Dintre acestea, cel mai cunoscut este Muzeul Cunoaşterii.
Programul românesc în cadrul Olimpiadei Culturale de la Londra este realizat şi coordonat de Institutul Cultural Român prin ICR Londra, fiind constituit atât din proiecte elaborate de echipa ICR/ICR Londra, cât şi din proiecte avansate de operatori culturali independenţi, persoane sau organizaţii, selectate pe bază competitivă, printr-un concurs de idei lansat în aprilie 2011.