- 16 September 2017 - 17 September 2017
- Etichete Icr viena Viena Instittuul cultural roman viena. grupul psaltic tronos Mihail bulca
Grupul psaltic Tronos, aflat sub conducerea Părintelui Arhidiacon Mihail Bucă –protopsaltul Catedralei Patriarhale din Bucureşti, a susţinut două recitaluri de cântări bizantine la Viena, cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin intermediul Direcției Românii din afara granițelor. Evenimentele la care participă cvintetul sunt prilejuite de punerea pietrei de temelie a unei noi biserici româneşti la Viena.
Sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 17.00, recitalul a avut loc în cadrul simpozionului dedicat construcţiei viitoarei biserici, când va fi prezentat proiectul în prezența autorităţilor vieneze, a invitaţilor austrieci şi a membrilor comunităţii de români. Evenimentul a cuprins şi conferința „Mănăstirea Voroneţ – mărturie şi simbol pentru bisericile cu pictură exterioară din Bucovina“ susţinută de către Preacuvioasa Maică Dr. Gabriela Platon din obştea Mănăstirii Voroneţ. Simpozionul este organizat în colaborare cu Fundaţia Pro Oriente şi va avea loc la Centrul OTTO-MAUER al Asociaţiei academicilor catolici a Arhiepiscopiei Vienei.
Duminică, 17 septembrie, de la ora 9.00, a avut loc sfințirea bisericii românești de către Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, slujba Sfintei Liturghii şi punerea pietrei de temelie. Cu această ocazie, cvintetul psaltic Tronos a susţinut un nou recital.
Grupul psaltic Tronos a fost înfiinţat în anul 1997 la iniţiativa Părintelui Arhidiacon protopsalt Mihail Bucă şi este format din tineri teologi pasionaţi de muzică psaltică de tradiţie bizantină. Numele de Tronos a fost dat la recomandarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în anul 2007. Tronos se distinge prin acurateţea cântării psaltice prin care mesajul textului liturgic este evidenţiat în mod deosebit. O parte din membrii grupului psaltic Tronos al Catedralei patriarhale colaborează cu diferite grupuri de psalţi din ţară pentru păstrarea şi transmiterea mai departe a etosului ortodox românesc al muzicii bisericeşti în eparhiile Patriarhiei Române. Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale a susţinut numeroase concerte de muzică bizantină în ţară şi în străinătate şi a înregistrat mai multe CD-uri cu muzică specifică fiecărei perioade liturgice.