pictor român, cunoscut mai ales pentru portretele sale
A studiat pentru scurtă vreme (1926) la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, dar nu a obţinut nicio diplomă. Prima expoziţie publică a sa a avut loc în 1934 la Băile Herculane. Anul următor şi-a continuat studiile cu ajutorul lui Nicolae Tonitza în Iaşi, primind o diplomă în Arte Frumoase în 1938 la Iaşi, unde a fost numit asistent al departamentului de pictură în 1939 şi apoi profesor de pictură în 1946.
Puţin după debutul său oficial la Salonul de Artă din Bucureşti cu o pictură numită Jucătorul de şah, a fost arestat şi închis pentru scurtă vreme la închisoarea Galata din Iaşi. Anul următor a fost suspendat fără explicaţii din postul său de la facultate şi mutat de la Iaşi la Bucureşti.
Deşi a avut o relaţie nu prea uşoară cu autorităţile comuniste, care îl denunţau ca fiind formalist, Baba a reuşit să se impună ca un ilustrator şi artist. Se refugiază în tablourile cu ţărani şi pictează foarte multe scene din timpul răscoalei din 1907. Pictorul redescoperă chipul şi universul ţăranului român, conferindu-le simbolul permanenţei , din această epocă datează pânzele Întoarcerea de la sapă, 1943; Ţărani, 1953; Odihnă pe câmp, 1954; Oameni odihnindu-se. În 1955 i-a fost permisă o plecare în Rusia (pe atunci Uniunea Sovietică) şi apoi a câştigat o medalie de aur la o expoziţie internaţională la Varşovia. În 1956, Baba a însoţit Jucătorul de şah şi alte două picturi la o expoziţie din Veneţia, apoi a călătorit împreună cu tablourile la expoziţii din Moscova, Leningrad şi Praga. A desenat ilustraţii pentru romanul cu ţărani al lui Mihail Sadoveanu, Mitrea Cocor.
Printre cele mai importate opere sunt o serie de portrete care au determinat criticii să-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea sunt portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat la Muzeul de Artă Timişoara) şi portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (la Muzeul Zambaccian, tot în Bucureşti). Aceasta artă a jocului de lumini, furată de la Rembrandt van Rjin este preponderentă în tablourile care prezintă portretele altor personalitaţi cum ar fi Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu, Tudor Arghezi. În portretele sale a acordat o atenţie deosebită mâinilor, ca element cheie în caracterizarea personalităţii umane, exact ca Rembrandt şi marii portretişti din şcoala olandeză. Corneliu Baba este cel mai mare portretist român. Îşi pregătea portretele, pe urmele maestrului său Rembrandt, printr-un un număr uriaş de schiţe ale mâinilor sau ochilor.
Între şaptezeci şi optzeci de ani, Baba a realizat o serie extensivă de tablouri de Arlechini şi Regi Nebuni, majoritatea rămânând în colecţia sa privată până la moarte. Din nou, se observă o analogie cu perioada ultimă a lui Goya dar şi cu pictura expresionismului german. Critici de artă, cum ar fi Pavel Şuşară, autorul unui album monografic dedicat pictorului, au văzut în acest ciclu de tablouri o reacţie personală a artistului în faţa absurdului dictaturii comuniste şi al "rinocerizării" României.
A expus la principalele manifestări din ţară şi la expoziţii internationale, printre care Bienala de la Veneţia (1954, 1956), expoziţia "Arta non-abstractă" din Tokio (1964), Berlin (1964), New York (1970), Bucureşti (1978); Moscova, Viena, Leningrad (1979).
Surse:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_baba
http://www.figurativedrawing.com/figurative_artists_baba.htm
http://www.ici.ro/romania/en/cultura/p_baba.html
