- 28 February 2017
- Etichete ICR Beijing Brancusi Conferinta Zhi Min
Institutul Cultural Român de la Beijing organizează, în colaborare cu Academia Centrală de Arte și Design din Beijing, și cu Școala Internațională de Arte, conferința „Eternul Brâncuși”, un omagiu adus marelui artist român, cu scopul promovării adevăratelor valori culturale românești. Evenimentul va avea loc în data de 28 februarie 2017, începând cu orele 10.00, la Școala Internațională de Arte.
Conferința va fi susținută de Zhi Min, unul dintre statornicii colaboratori ai institutului, cunoscător al operei lui Brâncuși. A editat numeroase articole în China despre marele nostru artist. Profesorul chinez va prezenta în fața elevilor și studenților viața, personalitatea și opera lui Brâncuși. Vor mai lua cuvântul Wang Zexu, directorul Școlii Internaționale de Arte și Constantin Lupeanu, director al ICR Beijing.
Zhi Min este vicepreședintele Institutului de Sculptură din cadrul Academiei de Arte din China, profesor îndrumător de doctorat la Facultatea de Sculptură din cadrul Universității Qinghua, secretar general adjunct al Comitetului Național de Coordonare pentru Sculptură și Construcții, membru al Consiliului de Arte, secretar general al Centrului de Creație al Tânărului Sculptor din cadrul Institutului de Sculptură al Academiei de Arte din China, membru al Institutului Internațional UNESCO pentru Arte Folclorice, membru al Asociației Artiștilor din China. În perioada 2011 – 2012, Asociația Artiștilor l-a selectat pentru o bursă de studiu în arta sculpturii în Franța. În anul 2007, a absolvit Academia Centrală de Arte Plastice, Facultatea de Sculptură, și a primit diploma de master în literatura de specialitate. În perioada 2006-2007, a studiat la Rhode Island School of Design în Statele Unite. În anul 1997, a absolvit Academia Centrală de Arte și Meserii. A expus la Muzeul de Artă din Shanghai, Centrul Cultural European Central din Strasbourg, Centrul Cultural din Paris, a publicat trei cărți, a publicat mai mult de treizeci de articole despre sculptură.