Conferinţă dedicată lui Ion Bârlădeanu la Kunsthal din Rotterdam

Institutul Cultural Român de la Bruxelles sprijină participarea artistului român Ion Bârlădeanu şi a galeristului Dan Popescu, la sesiunea de ateliere și conferinţe "The Weekend of Everything" din 16 aprilie.


Evenimentul este organizat de Museum of Everything din Londra la Kunsthal din Rotterdam și completează ampla expoziție internaţională dedicată artei neconvenționale (5 martie - 22 mai).

Ion Bârlădeanu este singurul român dintre cei peste o sută de artiști internaţionali din afara canoanelor culturale expuși la Rotterdam. Expoziția găzduieşte peste 40 de colaje din opera artistului și oferă o perspectivă asupra principalelor etape creative.

În cadrul conferinţei, Bârlădeanu va realiza câteva colaje, iar Dan Popescu, fondatorul galeriei H'Art din București, prezintă publicului modul în care l-a descoperit pe neconvenționalul artist şi etapele creaţiei acestuia. Din punctul de vedere al galeristului, Bârlădeanu reprezintă un nume major și un stil inovator în istoria colajului românesc.

Fost gropar, paznic și muncitor necalificat, Ion Bârlădeanu (n. 1946) este un autodidact în domeniul artelor vizuale. Artistul folosește colajul ca mijloc de exprimare artistic, iar din 2009 expune cu succes la târguri internaționale de artă. În prezent Bârlădeanu este considerat un autentic și original reprezentant al curentului pop-art românesc.

Museum of Everything din Londra promovează fenomenele alternative din spectrul artelor, iar centrul artistic Kunsthal din Rotterdam arta contemporană interdisciplinară.


Dată: sâmbătă, 16 aprilie 2016, ora 12:00

Loc: Westzeedijk 341, 3015 AA Rotterdam, Hal 2