- 10 January 2024
- Etichete IRCCU Veneția; Ziua Culturii Naționale
Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția marchează Ziua Culturii Naționale prin Concertul extraordinar al Orchestrei de Cameră a Filarmonicii „George Enescu” din Botoșani din 15 ianuarie, la Teatrul „Arnaldo Momo” din Veneția Mestre, și o expoziție foto-documentară, dedicată lui Mihai Eminescu, în perioada 12-18 ianuarie, la sediul IRCCU Veneția.
Orchestra de Cameră a Filarmonicii „George Enescu” din Botoșani, județul de obârșie al marelui poet român Mihai Eminescu, dă întâlnire publicului italian cu muzica clasică românească luni, 15 ianuarie, într-unul dintre spațiile culturale reprezentative ale Veneției, Teatrul „Arnaldo Momo”. Cu un program extrem de variat ce împletește tradiția cu modernitatea, concertul extraordinar prilejuit de Ziua Culturii Naționale va prezenta compoziții ale unor maeștri români clasici și contemporani: Ciprian Porumbescu, George Enescu, Constantin Dimitrescu, Pascal Bentoiu etc. Manifestarea culturală este organizată de Filarmonica „George Enescu” din Botoşani, cu susţinerea autorităţilor locale din Municipiul Botoşani, a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Colaboratorii evenimentului din 15 ianuarie sunt: Consulatul General al României la Trieste, Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova, Societatea de Studii Româneşti „Miron Costin” şi Teatrul „Arnaldo Momo” al Primăriei Veneţia.
De asemenea, IRCCU Veneția va organiza o expoziție cu titlul „Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii «Mihai Eminescu» … pe tărâmul marelui poet român Mihai Eminescu (1850–1889)”, în perioada 12–18 ianuarie 2024, la Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Expoziția promovează personalitatea şi opera lui Mihai Eminescu, într-un format muzeal elaborat de Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”. Expoziţia cuprinde imagini sugestive ale documentelor şi fotografiilor de epocă, informaţii sintetice în limba italiană despre viaţa şi activitatea marelui poet român, aducând în atenţia vizitatorilor istoricul casei memoriale şi cele mai reprezentative obiecte eminesciene din colecţiile instituţiei muzeale.