- 12 December 2023
- Etichete IRCCU Venetia; concert Craciun; colinde
Cu ocazia
sărbătorilor de iarnă, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de
la Veneţia, în colaborare cu Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din
Brad (jud. Hunedoara), Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al
Universităţii din Padova şi Societatea de studii româneşti „Miron Costin”,
organizează un recital de colinde interpretat de Corul Theotokos joi, 14
decembrie 2023, la ora 19:00, la sediul Institutului.
Aflat în turneu în Italia, Corul Theotokos din Brad, județul Hunedoara, coordonat de dirijor Ioana Macsim şi de preotul Alexandru Letea, va interpreta la serata muzicală venețiană colinde şi piese din repertoriul clasic românesc, printre care „Betleemul”, „Steaua”, „Cel care se naşte pentru noi”, dar și colindul „O, ce veste minunată” tradus şi adaptat în limba italiană.
Turneul italian al Corului Theotokos include concerte în localitățile Roma, Padova și Veneția. Pornind de la cele mai cunoscute colinde, până la compoziţiile clasice ale unor renumiţi muzicieni români, muzica interpretată de Corul Theotokos este o pledoarie pentru păstrarea şi promovarea tradiţiilor legate de Sărbătorile creştine.