- 18 January 2024
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman ICR Berlin Ziua Culturii Nationale Concert cameral
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin și Ambasada României în Republica Federală Germania aduc în fața publicului berlinez, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, trei muzicieni de talie internațională: violonista Mihaela Martin, violoncelistul Andrei Ioniță și pianista Daria Tudor.
Evenimentul va avea loc joi, 25 ianuarie 2024, la Ambasada României din Berlin, iar programul va include lucrări de Ciprian Porumbescu, Paul Constantinescu, Béla Bartók, Constantin Dimitrescu și Ludwig van Beethoven.
Cu această ocazie vor fi oferite decorații unor personalități românești din mediul german care s-au remarcat în activitatea profesională prin rezultate importante obținute.
Născută în România, Mihaela Martin (n.1958) este una dintre cele mai remarcabile violoniste virtuoase ale generației sale. După ce a fost premiată la concursurile Ceaikovski, Montreal, Sion și Bruxelles, Mihaela a obținut medalia de aur la Concursul de vioară de la Indianapolis, care i-a lansat cariera internațională. Debutul ei la Carnegie Hall, New York, a fost descris de The New York Times ca fiind „unul dintre cele mai interesante concerte de debut ale anuluiˮ. Printre cele mai importante orchestre cu care a cântat se numără BBC Symphony, Royal Philharmonic și Orchestra Simfonică din Montreal, Orchestra Mozarteum din Salzburg și Orchestra Gewandhaus din Leipzig. A lucrat cu dirijori precum Kurt Masur, Nikolaus Harnoncourt, Charles Dutoit și Neeme Järvi. Nu numai că a participat la numeroase festivaluri de muzică de cameră, dar este membră fondatoare a Cvartetului de coarde Michelangelo, cu care a cântat în săli precum Carnegie Hall, Boulez Hall, Wigmore Hall, Library of Congress, Concertgebouw și Theatre de Champs Élysée. Din 2017 este, de asemenea, director artistic al Festivalului de muzică de cameră Rolandseck din Germania și colaborează frecvent cu muzicienii Daniel Barenboim, Sergei Babayan, Lera Auerbach, Krill Gerstein, Denis Kozhukhin, Sharon Kam, Nobuko Imai și Gabor Takacs. Mihaela Martin este profesor la Universitatea de Muzică din Köln, la Academia Barenboim-Said din Berlin și la Academia Kronberg. Mihaela Martin cântă la o vioară de J.B. Guadagnini care datează din 1748.
Andrei Ioniță (n. 1994) a început să cânte la pian la vârsta de cinci ani și a primit primele lecții de violoncel trei ani mai târziu. S-a format inițial la Școala de Muzică „Iosif Savaˮ din București cu Ani-Marie Paladi și a studiat cu profesorul Jens Peter Maintz la Universität der Künste Berlin. Marea sa descoperire internațională a venit în 2015, când a câștigat premiul întâi la Concursul Internațional Ceaikovski de la Moscova. De asemenea, a câștigat premii la concursurile ARD, Emanuel Feuermann și Aram Khachaturian. A fost selectat de BBC ca artist al noii generații între 2016 și 2018. A cântat deja cu numeroase orchestre de renume: Filarmonica din München, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestra Mariinsky, Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Orchestra Simfonică Radio din Viena, Orchestra Națională BBC din Țara Galilor și Orchestra Filarmonicii din Tokyo. A lucrat cu dirijori precum Valery Gergiev, Mikhail Pletnev și Nicholas Collon. Andrei Ioniță a realizat, de asemenea, turnee în SUA cu Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Macelaru. Andrei Ioniță cântă la un violoncel construit în Brescia, Italia, de Giovanni Battista Rogeri în 1671, cu un design caracteristic.Este un împrumut celebru al Deutsche Stiftung Musikleben, în cadrul căreia este bursier.
Daria Tudor (n. 1997) a început lecțiile de pian la vârsta de 4 ani în
orașul natal cu profesoara Anca Florentina Borcea. Din 2004 până în 2014 a
studiat cu profesorii Șerban-Dimitrie Soreanu de la Universitatea Națională de
Muzică și Adriana Bocăneanu de la Colegiul Național „Dinu Lipattiˮ din
București. În februarie 2015 a început studiile la Universität der Künste (UdK)
Berlin la clasa profesorului Pascal Devoyon, iar din octombrie 2018 studiază cu
profesorul Björn Lehmann. De când și-a început studiile la Berlin, Daria a
participat la festivaluri precum Kissinger Sommer, Mozartfest Würzburg,
Encuentro de Musica y Academia de Santander, Alpenarte Schwarzenberg și
Crescendo Festival Berlin. În iunie 2019, Daria a primit Premiul Enlight la
Festivalul Art of the Piano (Cincinnati, SUA) ca cel mai bun tânăr artist al
anului, iar în aprilie 2020 și-a făcut debutul la Deutschlandfunk Kultur. În
februarie 2021, Andrei Ioniță și Daria au reprezentat România în cadrul seriei
de concerte Europe@Hope, prezentată de Daniel Hope la ArteTV. A concertat în
mai multe săli importante din țară și din străinătate, printre care Ateneul
Român, Sala Mihail Jora a Societății Române de Radiodifuziune, Teatrul
Givatayim - Tel Aviv, St. Martin in the Fields - Londra, Angelika Kauffmann
Hall - Schwarzenberg, Akishino Hall - Kyoto, Teatrul Național - București,
Conservatorul Koninklijik - Bruxelles, Werner Hall - Cincinnati OH.