Celebrarea costumului tradiţional românesc la Muzeul Naţional de Artă

Institutul Cultural Român organizează joi, 6 iulie 2017, de la ora 19.30, evenimentul „Mesageri identitari”, care va fi găzduit în Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă al României (Calea Victoriei nr. 49 – 53).

Pornind de la o selecție de tablouri aflate în patrimoniul muzeului, în care sunt reprezentate personaje care poartă costume tradiționale românești, Institutul Cultural Român va organiza o serată dedicată simbolisticii veșmintelor naționale.

Programul serii va include o serie de expozeuri susținute de specialiștii în arte vizuale: dr. Anne Théry, specialist de la Muzeul Matisse, prof. univ. dr. Doina Ișfănoni, prof. univ. dr Adina Nanu, președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, directorul Muzeului Național de Artă, domnul Călin Stegerean.

Va urma un minirecital de lieduri folclorice în interpretarea Ioanei Ardelean – voce, acompaniată de profesorul Aurel Mustățea – pian.

E.S. Ambasadorul Franței, doamna Michele Ramis, va participa la eveniment, alături de numeroase personalități din lumea diplomatică și culturală, care vor fi invitate să îmbrace elemente din costumul tradițional românesc și din costumul tradițional din țările domniilor lor de origine.  

Oaspeţii sunt invitaţi să poarte veșminte tradiționale româneşti. 

Seara se va încheia cu un cocktail oferit de ICR.

Accesul la eveniment se va face pe bază de invitaţie nominală.


Parteneri media: Societatea Română de Radiodifuziune, Televiziunea Română