- Etichete LITERATURA
5 august 1922, Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman - 16 mai 1980, Mogoşoaia
nuvelist, romancier, scriitor şi director de editură
La 5 august 1922, în comuna Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, se naşte Marin Preda, fiu al lui Tudor Călăraşu, „de profesie plugar", şi al Joiţei Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinţii nu încheiaseră o căsătorie legală. Joiţa venea cu două fete din prima căsătorie: Măria şi Miţa (Tita). Tudor Călăraşu avea şi el trei băieţi cu prima soţie care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) şi Ion (Nilă). În familia celor doi soţi se mai nasc: Ilinca, Marin şi Alexandru (Sae). Copilul Marin Preda îşi petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire" – nu este lipsită de griji.
În septembrie 1929, învăţătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl, care şi-a dat copiii la şcoală numai la vârsta de 8 ani, nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este reînscris în clasa I, la Şcoala primară din satul natal. Dar, ca în orice familie de la ţară, copilul participă şi la treburile gospodăreşti (păzitul vitelor, munca la câmp), ceea ce face ca în primele clase să absenteze adesea de la şcoală. Dar treptat-treptat, se dovedeşte printre elevii cei mai buni din seria sa, obţinând premiul I (scenă evocată în romanul Moromeţii).
În 1937, evitând Şcoala Normală din Turnu-Măgurele (pe atunci, reşedinţa judeţului Teleorman), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Şcoala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. Urmează apoi Şcoala Normală din Abrud, unde reuşeşte la examenul de bursă cu nota 10, după care se va transfera la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei. Cei trei ani de viaţă transilvană vor fi evocaţi în „Viaţa ca o pradă" şi în „Cel mai iubit dintre pământeni". În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primeşte o repartiţie pentru o şcoală similară din Bucureşti. În ianuarie 1941 asistă la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare şi ale reprimării ei de către Ion Antonescu. Intră în contact cu refugiaţii ardeleni şi se întâlneşte cu siliştenii lui stabiliţi în Bucureşti. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii în „Delirul" şi în „Viaţa ca o pradă".
În aprilie 1942 debutează cu schiţa Părlitu' în ziarul Timpul. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schiţele şi povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.
În septembrie părăseşte postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat funcţionar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacţie la „Evenimentul zilei".
În 1943 ia parte la câteva şedinţe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenţi o vie impresie. Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeţii. Ea este construită pornind de la tehnica „muştei pe perete" (o naraţiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvela Chinuri.
Între 1943-1945 este luat în armată, experienţă descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viaţa ca o pradă şi Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă". Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viaţa românească". În 1956 primeşte Premiul de Stat pentru romanul Moromeţii. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se opreşte la Beijing. În 1954 se căsătoreşte cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum.
În 1960-1961, citeşte marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinităţi. În 1965 traduce romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 - traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primeşte premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.
În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.
Apare ediţia a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viaţa ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conştiinţei unui artist. În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. O lună mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Naţională (parlamentul).
Pe 16 mai 1980 moare la vila de creaţie a scriitorilor de la Palatul Mogoşoaia. Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate. Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni şi a survenit în condiţii oculte. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice".
Printre volumele sale reprezentative se numără:
• 1948 - Întâlnirea din pământuri, volum de povestiri
• 1955 - Moromeţii, volumul I
• 1967 - Moromeţii, volumul II
• 1968 - Intrusul
• 1972 - Imposibila întoarcere
• 1972 - Marele singuratic
• 1973 - Întâlnirea din pământuri
• 1975 - Delirul
• 1977 - Viaţa ca o pradă
• 1980 - Cel mai iubit dintre pământeni
Surse :
http://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Preda
