- 29 September 2022
- Etichete ICR ISTANBUL CANAKKALE BIENALA MIRCEA CANTOR
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul sprijină prezența renumitului artist Mircea Cantor la cea de-a 8-a ediție a Bienalei Internaționale Çanakkale din Republica Turcia, care se va desfășura în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie 2022.
Artistul invitat va participa în perioada 1 - 4 octombrie 2022 la Bienala Çanakkale, unde va prezenta câteva lucrări care rezonează cu cadrul conceptual „Cum lucrăm împreună?” al Bienalei: un film video realizat la Tokyo în 2018, numit „Adjective to your presence” (durata 38 minute), o serie de fotografii alb-negru „Shortcuts” (2004) și o instalație din ii românești cu titlul „Anthroposynaptic” (2015). Totodată, în data de 1 octombrie 2022, Mircea Cantor va susține prelegerea „Am I really free?”.
Mircea Cantor încearcă să îmbrace incertitudinea și complexitatea vieții cu gesturi simple. În opera sa abordează diverse medii precum fotografie, sculptură, video, desen și instalație. Printre ultimele sale expoziții personale se numară: „Artclub solo” la Villa Medici în Roma 2021, „Ruinele tale sunt steagul meu” la Fondazione Giuliani din Roma în 2017, „Adjective to your presence” la Maison Hermès - Le Forum la Tokyo în 2018, „Vânătorul de imagini” la Musée de la Chasse et de la Nature la Paris în 2019 și „Înainte” la Musée D’Arts în Nantes (2019).
În 2017 și-a făcut debutul în scenografie cu piesa „Micul Prinț” în regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul de Comedie din București.
El a fost distins cu Premiul Ricard S.A. în 2004, Premiul Marcel Duchamp în 2011 Franța, Aspen Leadership Award în 2017, în România, Premiul Constantin Brâncoveanu al Fundației Alexandrion 2019.
A fost invitat special pentru anul 2019 la Opéra Nationale de Paris cu ocazia aniversării a 350 de ani.
Tot în 2019 a realizat o comandă specială pentru La Poste, Franța - o coliță cu 2 timbre cu desenele sale pentru Aniversarea Operei din Paris - 350 ani. Colița a fost editată în 500.000 de exemplare și disponibilă pe tot teritoriul Franței. În 2021 colaborează cu Romfilatelia cu o serie de desene ce vor fi integrate într-o coliță/timbru aniversară România 65 de ani în UNESCO.
Lucrările sale sunt prezente în colecții internaționale prestigioase precum Centrul Pompidou din Paris, Muzeul de Artă Modernă din New York, Museo Nacional Reina Sofia din Madrid, Castello di Rivoli din Torino, Muzeul de Artă din Philadelphia, Fundația Louis Vuitton la Paris, Fundația ArtEncounters din Timișoara și Colecția Rennie din Vancouver.
Este reprezentat de Magazzino, Roma și Dvir Gallery, Paris/Bruxelles/Tel Aviv.
Ultima lui monografie amplă a fost publicată în 2020 la prestigioasa Editions Dilecta, Paris.
Mircea Cantor este decorat cu ordinul de Ofițer de Arte și Litere, Franța (2019) și Ordinul Național al Meritului în rang de Cavaler, România (2019).
Inițiativa Bienalei Çanakkale - CABININ reunește diferite segmente ale societății în jurul artei contemporane. Organizată din 2008, Bienala Çanakkale este unul dintre cele mai originale evenimente de artă și cultură contemporană din Turcia la scară internațională. Bienala Internațională Çanakkale este membru al Asociației Bienale Internaționale (IBA) din 2014 și se află pe lista globală a Fundației Bienale. CABININ a fost distins cu Premiul Instituțional de Onoare la Târgul Internațional de Artă Artist Tüyap din Istanbul în 2015 și cu Premiul pentru Evenimente Periodice la Premiile Anatoliene organizate de Fundația BAKSI în 2020.
A 8-a Bienală Çanakkale, cu titlul „Cum lucrăm împreună?”, se concentrează pe conceptele și experiențele de „comunitate”, „muncă” și „împreună”. Titlurile „Cum producem împreună”, „Cum trăim împreună”, „Cum lucrăm împreună?” invită la întrebări cu scopul de a explora conexiunile/punctele nodale ale relațiilor complexe dintre om-om, om-natura, om-animal, animal-animal și toate structurile vii și nevii. Se pun sub semnul întrebării diferite concepte precum ospitalitatea, prietenia, cooperarea, munca, responsabilitatea, dreptatea, iertarea, memoria, doliul, bucuria.
Sunt dezbătute paradoxurile, imposibilitățile și șansele unice care bântuie necesitatea „traiului împreună”. A 8-a Bienală Çanakkale plasează natura radicală și nesfârșit de discutabilă a tuturor acestor concepte în centrul cadrului de cercetare al bienalei.