- 2 February 2017
- Etichete Alexandru Tomescu Angela Draghicescu ICR Londra
ACTUALIZARE (2 februarie 2017, ora 13.15): Din cauza manifestațiilor din fața sediului ICR Londra, evenimentul a fost anulat.
Violonistul Alexandru Tomescu, proaspătul câștigător al
discului de muzică clasică al anului 2016, şi pianista Angela Drăghicescu
inaugurează mâine seară, în 2 februarie, cea de-a zecea stagiune a
„Concertelor Enescu", o serie de evenimente muzicale derulate la
Institutul Cultural Român din Londra de-a lungul întregului an care se bucură
de o mare popularitate în rândul melomanilor britanici. Recitalul este dedicat
marelui pianist şi compozitor Dinu Lipatti, la 100 de ani de la naștere.
Punctul focal al serii îl reprezintă premiera britanică a „Sonatinei pentru
vioară şi pian" de Lipatti, o piesă care evidențiază cum nu se poate mai bine
talentul de compozitor al excepționalului pianist. În programul recitalului mai
figurează lucrări de George Enescu şi Tiberiu Olah.
Recitalul va fi prefațat de
o scurtă evocare a lui Dinu Lipatti, oferită de scriitorul şi jurnalistul
Orlando Murrin.
Evenimentul muzical este precedat de ceremonia de decorare a regizorului Kasper
Holten, directorul Operei Regale Covent Garden, cu Ordinului Naţional
„Servicul Credincios" în grad de Comandor.
Violonistul Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice partitură,
oricât de dificilă, dovadă fiind proiectul său „Paganini - înger sau demon",
care a marcat un hotar în cariera lui. După studii în Elveţia cu Tibor Varga şi
Statele Unite ale Americii cu Eduard Schmieder, Alexandru Tomescu s-a reîntors
în România pentru a se dedica muzicii înțeleasă ca misiune civică. Şi-a propus
ca, prin concerte, conferinţe şi evenimente speciale, să demonstreze că muzica
clasică este deschisă tuturor și că fiecare trebuie să aibă șansa de a o
explora. În paralel cu o meritorie carieră internaţională, cu succese
înregistrate pe mari scene precum Théâtre des Champs Elysées din Paris,
Carnegie Hall din New York sau Metropolitan Arts Centre din Tokio, sub bagheta
unor maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach,
Alexandru Tomescu a continuat să-şi împlinească misiunea sa personală, fiind
implicat, de-a lungul anilor, în importante campanii culturale.
Pianista Angela Drăghicescu a studiat la Universitatea de Muzică din Louisiana
cu marele pianist Michael Gurt şi a apărut pe scene importante cum sunt
Carnegie Hall, Benaroya Hall, Rudolfinium Auditorium, Mahidon Auditorium sau
Hindemith Institute. A mai concertat în Franţa, Ungaria şi Norvegia. În
momentul de faţă, Angela Drăghicescu predă, ca lector, acompaniament și muzică
de cameră la Universitatea Puget Sound din Seattle, fiind și şi unul dintre
acompaniatorii oficiali ai Concursului Internaţional „George Enescu". Teza sa
de doctorat, "Redescoperirea lui Nicolae Bretan: ghid pentru liedul
românesc" este primul manual de dicție românească în limba engleză,
oferind străinilor posibilitatea de a se documenta cu privire la liedul
românesc.
Pentru mai multe detalii despre acest eveniment și programul muzical al ICR Londra, vă invităm să vizitați sire-ul www.icr-london.co.uk