Institutul Cultural Român a organizat marți, 17 octombrie, un eveniment special în onoarea regizorului și profesorului Alexa Visarion. Cu ocazia aniversării vârstei de 70 de ani a fost lansat volumul de eseuri Împotriva uitării, publicat de Editura Ideea Europeană în parteneriat cu ICR și a fost proiectat filmul-portret „Magia Teatrului și a Filmului” (TVR), regizat de Liliana Chițescu, un documentar care a obținut Premiul Special al Uniunii Cineaștilor „Adina Darian”, în 2014.
Personalitatea complexă a lui Alexa Visarion a fost creionată de scriitoarea Aura Christi, de criticul și istoricul de film Bujor T. Rîpeanu, de academicianul Alexandru Boboc, de profesorul Vasile Morar, de filmologul Elena Dulgheru, de președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu și de actorul Mircea Diaconu, prin intermediul unei înregistrări video.
„Odată cu lansarea acestei cărți are loc și un dialog, important prin noi toți, cu experiențele noastre, un dialog al culturilor. Este un dialog pentru că aici sunt oameni diferiți, dar prieteni cu toții. Este un dialog al generațiilor în această seară și mai ales în această clădire în care, cu mulți ani în urmă, făceam parte din primul Consiliu de Conducere al Fundației Culturale Române, inițiată de Augustin Buzura”,a declarat Alexa Visarion.
„Tot încercând să adun din memorie puzzle-ul existenței noastre comune, profesionale, colegiale și prietenești, voi spune doar că parcă am făcut războiul împreună. Am început de mici, de când eram în facultate. Am lucrat, am muncit, am fost prieteni o viață întreagă. Până la urmă despre asta este vorba. Să izbutești să fii și să rămâi toată viața prieten cu cineva, abia asta cred că este un lucru serios”,a transmis de la Bruxelles, printr-un mesaj video, actorul și prietenul de o viață, Mircea Diaconu.
„Stimați invitați, dragi colegi, sunt foarte fericită să vă am alături în această seară, alături de o mare personalitate a culturii noastre, așa cum v-am obișnuit în ultima perioadă. Este greu să extragi, dintr-o biografie atât de bogată precum cea a lui Alexa Visarion, doar câteva exemple care să dea măsura staturii sale ca om de teatru, cineast și formator. Este o mare bucurie să marcăm azi, la Institutul Cultural Român, un număr rotund de ani al acestei vieți remarcabile. Nu numai teatrul sau filmul, ci și scrisul, apoi chiar și ispitele manageriale, s-au profesionalizat în viața lui Alexa Visarion. Pe parcursul a sute de pagini din cărțile sale dovedește că este în egală măsură poet și eseist de forță. Alexa Visarion este un artist pentru care două milenii și jumătate de teatru sunt vii. Cei tineri învață de la profesorul Alexa Visarion că drumul artei se deschide, mereu și mereu, cu o întrebare, iar menirea artistului nu este să răspundă. Artistul își pune și ne pune nouă, spectatorilor, întrebări. ICR este onorat că are prilejul de a găzdui aniversarea unui mare artist român. Vă mulțumim, domnule Alexa Visarion, pentru călătoriile în care ne purtați cu fiecare spectacol sau filmele dumneavoastră”, a declarat în deschiderea evenimentului doamna Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român.
Alexa Visarion a montat în țară și în străinătate peste 100 de spectacole, cu precădere din dramaturgia lui I.L. Caragiale, A.P. Cehov, Shakespeare sau Eugene O’Neill. Este autorul unor filme artistice care au marcat istoria cinematografului românesc, între care „Înainte de tăcere” (1978), „Înghițitorul de săbii” (1981), „Năpasta” (1982), „Luna Verde” (2008), „Ana” (2014). A obținut numeroase premii printre care: Premiul Academiei Române pentru întreaga creație teatrală și cinematografică (2008), Premiul pentru întreaga activitate UNITER (2005), Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol (1981), Premiul Secției de Critică ATM pentru exegeză scenică și filmică a operei lui I.L. Caragiale (1979), Marele Premiul la Festivalul Internațional de Teatru Arezzo (1979). În 1991 a fondat primului teatru independent bilingv din România, Teatrul româno-american „Eugene O’Neill”, iar în 2002 a înființat Asociația Culturală „Dialog”. Anul acesta a primit marele premiul „George Apostu” pentru întreaga activitate.